FLORENTINA IONESCU

CHINA BLUE

2011-08-22T12:48:00.005+03:00

“O fata de cinsprezece primaveri obisnuieste sa aiba un numar mai mare de taine decat un batran , iar o femeie de treizeci de ani ascunde mai multe decat un sef de stat”. Jose Ortega y Gasset

Desi am darul de-a nimeri in cele mai incurcate si neasteptate situatii, o data in viata am avut si eu norocul sa scap la mustata de o experienta ce mi-ar fi tulburat mintile pret de vreo cateva reincarnari de aici incolo.

Sar peste introducere si va invit direct in poveste.
O vara oarecare. Eu, transpirata leoarca si cu machiajul pe jumatate scurs – ca era o vara torida – bombaneam infundata intr-un fotoliu din lobby-ul unui celebru hotel. Langa mine, doi buni prieteni. Apucasem sa promit de cu doua zile inainte ca ma voi juca de-a ghidul cu sotia partenerului de afaceri pe care il asteptau in Bucuresti. Asa, ca de la fata la fata, sa nu se plictiseasca doamna in timp ce ei vor purta discutii despre bani si alte lucruri serioase. Post promisiune m-a apucat anticipat groaza gandindu-ma ca timp de vreo doua zile voi fi monopolizata de o sotie oarecare ce desigur, va vrea sa-i arat toate shopping center-urile. Prea tarziu insa pentru orice gand. Cu mintea goala, moarta de sete si cu privirea atintita pe usile de la lift, asteptam sa coboare inevitabilul urmatoarelor mele doua zile.
Intr-un final, se deschid. Un domn masiv singur. Prietenii mei sar din fotolii si ii astern un covoras rosu de entuziasm domnului cu pricina. Eu dau roata cu privirea dupa inevitabilul meu, adica jumatatea dansului. Sunt prezentata. Asa aflu ca inevitabilul isi mai da o ultima tusa machiajului si ni se va alatura in cateva minute. Cu gura uscata, ma trantesc la loc in fotoliu si-mi mai aprind o tigara. De data asta gandesc si ma rusinez de gandurile mele, care nu-mi fac onoare nici mie si nici doamnei care intarzie la oglinda.
Geana pe usile de la lift, din nou. Trec vreo zece minute. Rabdarea mea, transpirata si insetata si ea, ii pregateste doamnei, fara umbra de remuscare, un “welcome in Romania” in argou.
“A, look, my wife is coming!”, il aud pe domnul cel masiv.
Imi dezlipesc privirea de pe usile liftului si ma uit catre scari, acolo unde a aratat domnul.
Si mare stop-cadru!
Tablou: eu, prietenii mei, ochii nostri tasnind din orbite si o fantasma obscen de blonda incolacind cu voluptate aerul din jur si treapta cu treapta, amarata aia de scara. Care nu mai parea deloc din marmura ci din guma de mestecat pe punctul de a face baloane. Fantasma ajunge in fata noastra. Noi aliniati, tampi, transpirati si muti. Ne zambeste iradiant si ne intinde fiecaruia mana:”Nice to meet you! I’m Selena”.
“Hi!You’re a fuckin’ dream!” pare sa spuna fara cuvinte privirea noastra comuna.
Selena. Adica triumful, capodopera si geniul unui mare chirurg plastician. Un Pygmalion care cu taisul bisturiului sau a inventat femeia perfecta. Pometi, nas, gura, sprancene, sani, totul, dar totul fusese modelat in forme de-o perfectiune pe care insusi Creatorul le-ar fi invidiat. Natura isi pierduse demult ultimul cuvant in chipul Selenei insa cine si de ce ar fi judecat dupa masura naturalului un chip si-un trup imbunatatite in asa fel incat s-aduca alinare si speranta oricarui biet muritor?!
Domnul sot, spre invidia prietenilor mei, imi incredinteaza increzator “investitia”, o pupa pe obraz din zbor si ne cheama un taxi sa ne poarte pe unde vom vrea.
Eu vreau oriunde!
Selena imi zambeste perverso-ceremonios si-mi spune ca i-ar place sa bem ceva pe undeva. Eu, pentru moment, vreau doar sa nu mai tremur.
Aleg rapid un club si-i dau adresa soferului. Ca de obicei cand sunt stresata, spun ingrozitor de multe prostii pe minut. Nimic n-are nicio noima. Engleza mea devine din ce in ce mai relativa si capata, nu stiu de ce, accent mexican. Selena imi zambeste. Imi zambeste. Imi zambeste!
Ajungem in club. Ma amuz observand degringolada starnita de aparitia Selenei! Vorba Simonei Patruleasa: “soc!”.
Pentru ca asa o intalnire interzicea din start orice dilutie, am renuntat sa-mi torn cola peste whisky si-am trecut direct pe-un dublu sec.
Zaresc o masa libera. Ne asezam. Selena ma cerceteaza curioasa cu privirea aia sexi-plat-adanca, de Emanuelle in expectativa. In timpul asta isi rasuceste pe aratatorul mainii drepte o suvita din extensii.
“Are you gay, right?”, ma intreaba ea dintr-o data de simt cum mi se topesc si picioarele scaunului.
“Aaaaaaaaaaa, why? How do you know?”, ma impleticesc eu printre cuvinte cu un firicel de voce.
“Ha ha ha, rase ea cambrandu-si usor gatul pe spate, I’m not so smart, Michael told it to my husband!”.
Inghit in sec, bat aerul cu buzele fara sa reusesc sa articulez nimic si-i urez in gand toate cele bune prietenului Michael. Dau whisky-ul pe gat, constienta ca in maxim zece minute privirea mea va deveni imbecila si sticloasa.
Selena isi soarbe si ea cat ai clipi licoarea din pahar si face apoi un semn gratios catre barman dupa inca un rand. Nefericitul aproape ca sare peste bar ca sa ne aduca mai repede comanda.
Dupa al doilea rand imi spune cu vocea patinand usor ca-s tare draguta si ca are 35 ani. Si ca a fost Miss Cehoslovacia. Ii dau o replica absolut cretina, pe care numai eu o inteleg, cum ca eu am fost Miss Titan. Incurcata, nu stie ce sa faca, sa dea drumul la un “woooooow” admirativ si politicos sau sa ma intrebe “What the f*** is Titan???”. Ca s-o scot din confuzie ii explic ca Titan e un cartier din Bucuresti si ca acolo locuiesc eu. Acum pare ca a inteles gluma mea si o gusta.
Apoi se apropie cu buze si cu parfum de urechea mea si-mi spune ca sotul ei e “very dangerous”. Nu inteleg de ce imi spune mie asta dar imi place cum mi-a suflat aer caldut prin cercel. Inteleg abia dupa al treilea rand de whisky ca nu toate afacerile sotului ei sunt curate si ca de fapt e un mafiot temut. Acum ascult cu interes si-mi fac planuri cum sa scap cu viata dupa cele doua zile pe care le am de petrecut cu ea.
La al patrulea rand mie mi s-au desfacut deja buclele iar ea sta cu mana peste mana mea. E tare tare ciudat iar mie mi-e teribil de cald. Habar n-am ce planuieste iar eu ma gandesc ca orice ar fi, sotul ei ma va omori cu oarecare blandete pentru ca sunt femeie! Dar deocamdata nu am de ce sa-mi fac probleme, sunt suspect de cuminte si-i ascult curioasa povestile. Le-a epuizat pe cele cu concursurile de miss, cu nunta, cu operatiile plastice, cu afacerile sotului, aflu ca are si un copil. Nu au miez deloc bucatelele narate sau engleza ei e destul de superficiala. Dar sunt constienta ca e atat de desavarsita in frumusetea ei incat si daca mi-ar spune timp de doua zile doar “Hi, I’m Selena” tot nu m-as plictisi.
Micile ei nimicuri ma relaxeaza si ma lasa sa o privesc. Nimic suspect. Imi pare doar un pic betiva dar realizez la timp ca-i culmea ca tocmai eu sa gandesc asta!
Si asa, ametita si trecuta din poveste in poveste, ma trezesc brusc lipita de ziduri cu privirea aia taios de albastra si intrebata pe sus ce-i cu viata mea. Balbai pe loc un buchet de onomatopee si ma gandesc cu tristete ca i-am oferit inca de la inceputul serii toate motivele sa se indoiasca temeinic de inteligenta mea. Am noroc insa ca n-asteapta sa devin si mai penibila decat sunt oricum si trece iarasi la miscarea aia cu involburatul aerului caldut pe langa bietul meu cercel. Cu bruma de demnitate ramasa intacta imi permit luxul sa m-amuz ca-mi tot spune lucruri la ureche cand stie clar ca-n harmalaia din jur nimeni altcineva n-are cum sa auda nimic.
Ma indeamna sa mai beau. Dau sa refuz. Degeaba si prea tarziu. Cu mana ei imi aduce paharul la gura si-mi spune din senin ca acasa are o…amanta! Fara sa ma gandesc, intreb prosteste “How come?”. Rade.
Cu mintea imprastiata, incep sa banuiesc ca de-abia de-aici incolo muza Selena va incepe sa povesteasca. Nu se lasa rugata. Am simtit ca o inspira puternic fie faptul ca eram o necunoscuta, fie faptul ca era departe de casa, fie ca pur si simplu traia nevoia acuta de a vorbi cuiva despre ceea ce era in spatele acelei imagini.
Prima intrebare care imi rasare e daca sotul ei stie. Zambeste. Fireste ca nu stie! De ce ar stii?
Ca prin minune imi dispare moleseala contemplativa de dupa mult whisky si ma insufletesc lucid o artilerie de intrebari. De ce o femeie-amanta si nu un barbat-amant? Nu isi iubeste sotul? Bisexuala? Cum face ca sotul-dangerous sa nu afle? Cum ii este? Inteleg ca o asasinez pe fast forward cu toate nedumeririle mele si-i dau ragaz sa raspunda cum vrea la primul lot.
O femeie-amanta pentru ca femeile dau orice altfel decat barbatii. Pentru ca ating altfel si pentru ca are nevoie si de asta. E bisexuala ocazional. Are o amanta stabila pentru ca ii trebuiesc cateva repere stabile in viata ei. Amanta si sotul. Sot pe care il iubeste. In felul ei. Partea profund feminina ii admira forta, se teme de ea, se hraneste cu ea. Nu, el nu a aflat niciodata de alternativa ei bisexuala. Cu amanta se intalneste ori de cate ori se preface ca pleaca in Cehoslovacia, cu pretextul ca-si viziteaza familia. Soferul o duce la aeroport. Ea mimeaza pana la capat plecarea, cu bagaje multe si cadouri pentru familie. Amanta asteapta sa plece soferul si o ridica din sala de asteptare. Merg apoi impreuna la casa ei de vacanta unde izolate si rupte de realitate traiesc pret de o saptamana sau doua un soi de relatie. Cat de des? De vreo 2-3 ori pe an. Ii este…altfel. O numeste evadarea ei. Evadare de unde, numai ea stie!
Tac pentru ca nu stiu ce sa mai zic. Presupun vag ca nu asta e partea cea mai picanta a vietii ei. Nu ma insel.
La whisky-ul urmator ma apuca zdravan de incheietura si-mi spune aproape cu furie ca-si uraste sotul. Mi se pare ca ii lucesc niste lacrimi in ochi cand imi spune asta. Nu stiu totusi daca-s de la furie sau de la alcool. Ma trezesc ca intreb aiurea-n tramvai “why?”. Aoleu, mare aoleu ca raspunsul vine ca un tavalug peste mine mai mai sa ma arunce cu tot cu scaun! Imi spune ca-i un monstru sadic si ca pentru el nu-i decat un accesoriu scump si frumos. Ca-i generos si rece. Ca nu se uita la bani, dar nici la ea. Intreb daca l-a iubit vreodata. Imi spune ca da. Eu imi spun in sinea mea ca poate a confundat iubirea cu nevoia unei vieti de lux. Ea imi citeste gandurile si-mi spune ca a iubit barbatul puternic ce a stiut cum s-o seduca. Dar ca in timp a inteles ca pentru el nu e decat o prelungire a orgoliului si a puterii sale asupra celorlalti. Ca e cel care si-a permis-o drept sotie.
De furie, mai goleste un pahar. Mie mi-e groaza ca se va imbata strasnic si ca o voi cara in spate pana la taxi. Sau ca mai rau, va vomita peste masa si se ratacesc pe campii toate fantasmele mele.
Iarasi ma pironeste cu privirea aia care anunta o marturisire sangeroasa. Ma fixez bine in scaun ca nu se stie ce urmeaza.
Intre timp imi vin in minte niste versuri dintr-o poezie absurda…”clipa stai, opreste-ti zborul/se pravale compresorul/si tot muntele tacea/compresorul cand cadea”.
Paradoxal, se linisteste. Cu un zambet amar ma intreaba daca vreau sa stiu cum se razbuna pe aroganta si nepasarea sotului ei. Eu ii spun ca am inteles ca razbunarea vine la pachetul cu amanta. Stabila! Ea se uita in ochii mei si-mi spune raspicat, inca o data, ca amanta e evadarea ei, nu razbunarea. Ok, zic eu, intelegand ca am facut o gluma cretina.
Fac pe muteste pariuri cu mine ca la cat sunt de desteapta sigur ii intrevad razbunarea si sigur imi va spune acum ca are si-un amant stripper. Stabil!
Vine desigur momentul fatidic sa pierd pariul cu mine. Bineinteles ca sunt oarba ca o cartita si nu intrevad nimic!
Selena mai “pleaca” si alte dati in “Cehoslovacia”. Nu la amanta si nici la familie. Se prostitueaza! Cum? Uite-asa! Cu dor de razbunare. Departe, prin alte tari si alte hoteluri, cu barbati tineri, maturi, batrani, bogati. Nimeni nu stie cine e si de unde vine sau a cui e. Peruca ii schimba tonusul, tocurile halucinant de inalte ii exagereaza frumusetea picioarelor, fustele stramte pe superbele ei fese rad in taina de ideea de posesie a oricarui barbat care indrazneste sa-si imagineze ca atinge vreodata altceva pe sub pielea intinsa perfect pe muschii fermi. De ce face asta? Pentru ca poate. Si pentru ca are nevoie sa stie din cand in cand ca aroganta sotului ei nu a putut sa o cumpere pana la capat.
De data asta am amutit si m-am trezit de tot. Selena rade de mina mea interzisa si se ridica zglobie de la masa de parca toata seara ar fi baut numai apa goala. Incerc sa fac acelasi lucru dar imi iese la jumatate. Am senzatia ca sunt un miriapod cu excedent de picioare si ca toate se tarasc in urma mea ucigator de grele.
“Are we going now to dance somewhere?”, ma intreaba ea nebunatica.
"Nu prea cred…",ii raspund eu in gand. Prin viu grai ii explic frumos ca mai e si maine o zi si ca tot ce-mi doresc acum e sa ajung din nou Miss Titan in varful patului meu.
Tot in gand ii multumesc ca a fost generoasa si ca povestile ei sincere mi-au salvat viata. Altfel, cine stie ce naiba as fi riscat?! Poate sa mor impuscata, poate sa ma plimb mult si bine prin vreun portbagaj………….Numai amintirea acelui banc cu final aberant, “vezi bai ninja ca nu-i ca-n filme?” si-ncep sa clipesc des si spasmodic!!

Stiti ce revelatie m-a lovit mergand pe jos la 3 dimineata, cu pantofii-n mana, catre casa mea? Ca eu chiar sunt fericita acolo la mine-n Titan!

Si cum fericirea nu prea are multe secrete ci doar o liniste si-o frumusete aparte m-am folosit putin de secretele Selenei. E bine? E rau?

http://www.youtube.com/watch?v=I8j2ej5jqQw

VOCILE DIN CAPUL MEU

2009-12-07T08:02:00.004+02:00

Ca mai toate lucrurile bune din viaţa mea, „întâlnirea” cu Laurie Anderson s-a produs exact atunci când ma aşteptam mai puţin, cu emoţie de tăiat respiraţia şi puls accelerat. Acasă, într-o seară oarecare, eu nemachiată, în halat şi papuci, plictisită, cu eterna ţigară fumegând în colţul gurii, îmi răsfiram pentru a „n” –a oară colecţia de cd-uri. Şi descopăr un cd primit cadou relativ recent pe care nu apucasem să-l ascult. Albumul „Mr Heartbreaker”al lui Laurie Anderson. „Ok”, îmi spun, „Hai să vedem ce are de...cântat doamna asta!”. Şi-ascult. Şi-ascult. Şi-ascult.
Şi-nlemnesc! Vocea lui Laurie, gravă, uşor tristă, purtând în ea amintiri parcă dintr-o altă lume, m-a teleportat instantaneu într-o dimensiune căreia, fără să ştiu, îi duceam dorul. M-a durut vocea ei. Fiindcă vocea ei transpune atât de mult încât doare. Efect de transă în toată regula. Laurie Anderson nu cântă, Laurie Anderson filigranează stări, tonuri,accente, cuvinte, în sunete.
Muzical vorbind avem de-a face cu un rock experimental, condimentat uneori cu influenţe de jazz, mergând către progressive şi atingând puternic latura electronică.
Născută în 1947 la Chicago, Laurie Anderson s-a afirmat încă de la sfârşitul anilor 60 pe scena New York-ului.
Happening-urile şi performance-urile, ce reprezentau la vremea respectivă o surprinzatoare direcţie de exprimare artistică au însoţit încă de timpuriu muzica inventată de Laurie Anderson.
Genul artistic abordat este aproape imposibil de clasificat. În 1969 atrage atenţia printr-o melodie compusă din sunete de claxoane, multiplele experimente sonore şi nu numai fiind o constantă şi o caracteristică a artistei, numarându-se astfel printre pionierii formelor de manifestare postmodernistă.
La bază istoric de artă, Laurie este deopotrivă sculptoriţă şi poetă (cu şase volume publicate până în anul 2000). Instrumentul său preferat este vioara dar pe albumul Big Science de exemplu, în afara de voce si viori, foloseşte la fel de bine claviaturile, instrumentele de percuţie, vocaderul şi nu în ultimul rând mixerul.
Şi, dacă ar fi să vă recomand un album pe care sub nici o formă, dar sub nici o formă nu aveţi voie să-l rataţi, acesta ar fi Life on a String. Savuraţi cu ochii închişi One Beautiful Evening sau Washington Street şi veţi înţelege, simţi, trăi ceea ce vă povesteam mai sus.
V-am spus cumva că Laurie este gay? Nuuuu? Ei bine, este!

*Ladies, o halucinatie de piesa!

I WANT TO BREAK FREE III - Controverse si coming-out

2009-10-09T13:59:00.002+03:00

Daca pentru un barbat drama cea mai mare e sa i se subtieze portofelul ori sa fie inferiorizat social, pentru o femeie catastrofa incepe odata cu apropierea pragului de 40 ani cu terifierea acuta ca intreagul ei istoric sentimental s-a invartit in jurul tradarilor si al deceptiilor conjugale.

“Nimeni nu ma iubeste”, “Nimeni nu ma vrea”, “M-am ingrasat”, “Sunt batrana”, “Am nevoie de botox”, “Viata mea s-a terminat” si, desigur, nelipsita lamentare “Barbatii sunt niste porci”. Urmeaza depresia si de obicei reprizele nocturne de atacat frigiderul, treaba care va adanci si mai tare frustrarea si care va creste cu cateva numere masura la haine. Vin diminetile fara make-up, iesitul din casa cu cearcanele la vedere, parul alandala, hainele folosite cu cinism ca o prelata peste o viata lipsita de sens. Iar viata sexuala devine amintire vaga dintr-o alta viata. Insa adevaratul spectacol incepe abia in clipa in care sotul din dotare ori isi ia o amanta ori o paraseste cu totul pentru o alta. Din start, in ochii femeii tradate, cea care o inlocuieste este primordial o curva! Si daca nu ar exista legislatie, imboldul natural ar fi s-o tunda zero si-apoi sa-i aranjeze putin ochii in orbite cu pila de unghii. Din fericire, totul se opreste in imaginatie. Imaginatie care exersata de genul feminin, nu sta locului nici batuta-n cuie. Cauta solutii. Dintre cele mai inedite. Pentru ca de cand lumea si pamantul, omul nu a putut trai fara…iubire! Si cum am stabilit deja ca barbatii sunt niste porci si singura gingasie adresata lor e “stay away from me you mother fucker” , solutia ce s-a copt culegand din zbor informatii de ici de colo, apare dintr-o directie pana atunci niciodata gandita, traita, intuita. Show time! Ce-ar fi, daca ar fi…..o relatie cu o femeie? Doar traim in secolul tolerantei si-al asimilarii diversitatii.

Si asa, pe carari proaspat batatorite, ajungem la cel mai controversat tip de coming-out: cel al femeii mature deceptionate de relatiile heterosexuale. Stiu, prin dezvaluirea acestei categorii voi incuraja un stereotip, cel mai discutabil dintre toate, homosexualitea feminina ca rezultat al experientelor heterosexuale nereusite. Dar daca nu as vorbi nimic despre acest subiect ar fi ca si cand i-as nega existenta. Iar el exista si corect este sa fie cuprins in discutii. Cat de autentica devine apartenenta catre aceasta zona, ca sanse sunt ca aceasta tipologie de femeie sa imbatraneasca fericita alaturi de o alta femeie, nu pot sa va spun.
Insa un lucru vi-l pot certifica si nu oricum, ci cu mare bucurie. In aceste cazuri, prejudecata care se face tandari la picioarele majoritatii e una maaaaaaaaare si traficata in mai orice discurs: homosexualii, lesbienele etc fac prozelitism si-si corup “victimele”.
Imi pare teribil de rau, dar in cazul subiectului in desfasurare, lucrurile stau taman pe dos. Lesbienele inteligente, in general, fug ca necuratul de tamaie de aceste frumoase heterosexuale tradate in dragoste. Fiindca stiu ca disperarea nu este parte din ingredientele principale ale unei identitati sexuale bine cristalizate. Cel mult, by accident, aleg sa traiasca o aventura sexuala cu doamna in cauza, chiar si asta petrecandu-se ca rod al insistentelor repetate ale femeii in deriva. Numai ca post-orgasmic, femeia in deriva se prinde cu miriapodice crampoane de viata lesbienei in cauza. Si-o urmareste cu agilitatea unui vanator felin, stiind exact ce si cum doreste de la ea: O VIATA! O viata nu oricum, ci cuprinsa in cadrul unui angajament in toata regula.
Revelatia fostei heterosexuale devine obsesie si directie in toata regula, strivind cu cele mai neasteptate argumente discernamantul lesbienei urcate cu forta in acest inedit montagne-rousse.

Da, in aceste cazuri, contrar tuturor prejudecatilor, lesbiana este cea “corupta”! Suma tuturor proiectiilor ratate intr-o relatie clasic matrimoniala devine orizont de atins in noua poveste de dragoste. Ce nu s-a putut cu un barbat, se va putea cu o femeie.
Culmea, in ciuda discretiilor si precautiilor lesbienei, proaspata reorientata va fi cea care ca si in transa va ignora sistematic toate consecintele asumarii publice ale acestui statut si care isi va afisa in toate cercurile,cu mandrie, nepasare si-o doza de inconstienta deloc neglijabila, noua orientare.
Iar daca inainte, plina de inversunare, predica pentru valorile traditionale ale familiei (aferent neezitand sa le condamne la chinuri vesnice pe femeile care au indraznit sa ridice cu dorinta privirea catre sotul personal) si acuza cu patos marsurile colorate ale minoritatilor sexuale, acum…people change! Dezvoltand insa in sinea ei credinta secreta ca oricum nu se va asocia in veci cu miscarea, pentru ca….la ea este altceva. Si cu siguranta este altceva!

In timp, relatia ei alaturi de o alta femeie ii da aripi si metamorfozele nu trec neobservate. Noua dimensiune ii deschide portile unei sexualitati debordante, tonusul se schimba, perceptia asupra sinelui la fel. Devine radianta, ingrijita, vesela. Depresia dispare ca prin farmec, oboseala de viata la fel, sub vechile cruste creste de la o zi la alta piele proaspata de femeie matura-sexi-gay.

Ca de obicei, ma abtin de la orice judecata de valoare in relatarile mele si nu incerc sa amprentez cu malitiozitati descrierile. Sunt intamplari de viata, e ineditul de dupa colt, sunt experiente care compun itinerarii mai atipice de coming-out. Exista si acesta tipologie.
Nimic nu-i nici perfect, nici numai roz sub soare.
Cati oameni, atatea povesti. Cea de mai sus nu e decat una dintre ele.
Concluzia, singura rationala si de bun-simt, e ca trebuie sa intelegem diversitatea si nuantele care la un moment dat se pot compune si aduna inspre schimbari radicale in vietile celor din jurul nostru. Iar ceea ce acuzam azi, ne poate descrie foarte bine si pe neasteptate chiar maine.
Dragilor, stop homofobiei!

*Sonor, nimic mai potrivit: un band gay-icon muzicalizand heterosexualitatea! Asa, in spiritul diversitatii!

A TUNAT SI NE-A ADUNAT

2009-10-01T13:09:00.002+03:00

Sub sloganul "Cate femei, atatea idei", a tunat si ne-a adunat pe noi, forumistele si cititoarele pink, la Belis, un loc tare tare fainut, in vecinatatea Clujului.
Minunatul intalnirii noastre nu a constat nici in liniaritate nici in unison de idei. Ceea ce a facut intr-adevar minunata escapada noastra a fost taman diversitatea de tipologii, de abordari, de reactii. Si daca se spune ca-ntr-o singura femeie exista o infinitate de personaje, ganditi-va cam ce corn al abundentei s-a adunat intr-o pensiune cocheta c-un living, trei dormitoare si trei bai, populata de 9 feminine! Evident si conflicte si interactiuni pe masura.
Dar stiti ceva? Pana la coada faine toate si constructive in intensitatea lor, intr-un plan sau altul.
Eu ma bucur tare mult ca am intalnit oameni diversi si faini, oameni LGBT, ca am trait o stare d-asta de zori de constructivism social, pragul ala fragil in care oamenii se aduna, se cunosc, ce cearta, se imprietenesc, se imbina idei, sa contureaza directii. Din liniste nu s-a nascut nimic, niciodata. Iar inceputurile nu-s pink bonbon intotdeauna. Ci pink-punk. Ca daca-s prea pink, Murphy zice sa avem grija mare ca se vor sfarsi neprietenos si degeaba. 'Na, noi am trait un pink punk, contradictoriu, explorator si anarhist, asa cum insasi punk-ul este!
Iar eu una ma bucur tare c-am trait Clujul asta! Si ca v-am cunoscut!
Asa ca dragele mele punkerite, va dedic, cu drag:

CLUJ, VENIIIIIIIIIIIIIIM!

2009-09-24T22:05:00.002+03:00

Lume, de maine pana duminica, veselie, betie si sarmale la Cluj. Adica o prima intalnire pink punk a forumistelor si cititoarelor noastre. Dupa euforia cunoasterii si-a shoturilor de "bine v-am gasit" vom vorbi si chestii serioase, care de care mai activiste si mai sociale, directii, planuri, sigur, pink toate, cu sens si cu perspective. Ca se stie doar ca acolo unde se intalnesc multe femei se pune la cale o schimbare de fata a lumii!
Revin luni, probabil ca usor mahmura, dar plina de vesti si de idei!

SPAIMA OALELOR - RELOADED

2009-09-18T08:25:00.003+03:00

POVESTE CU FASOLE ŞI... CÂNTEC

Motto: Ar fi trebuit să iasă!
A fost odată ca niciodată, cu mulţi ani şi multe kilograme în urmă, o preafrumoasă fată. Adică eu. Şi nu ştiu cum se face, că mă loveşte pe mine peste noapte, drept în inimă şi moalele capului, dorul să mă mărit. Şi uite-aşa, mă trezesc proaspătă doamnă şi cam prea intelectuală nevastă! Toate bune şi frumoase, până la „dragostea trece prin stomac”. Îmi iau inima-n dinţi şi-mi spun: “azi gătesc!”.
Plec la piaţă cu walkman-ul bine înşurubat în buzunar. Pe drum, constat că mi-am uitat banii. Of, semn rău! Mă-ntorc. Ajung, în sfârşit, la piaţă. Cumpăr 1 kg de fasole verde, 1 legătură ceapă verde, 1 legătură usturoi verde, 2-3 roşii. Mă cert cu zarzavagioaica, fiindcă vrea să mă păcălească la total. Mă blestemă: Arde-ţi-s-ar făsuiu’! N-o bag în seamă. Revin acasă, plină de voioşie. Intru în bucătărie. Nu gătesc cu şorţ şi nu renunţ la walkman. Deschid dulăpiorul cu uleiuri şi condimente. Hmm… Am nevoie de 50 grame ulei, o linguriţă de Delikat şi o linguriţă de boia dulce, un vârf de linguriţă de piper negru.
Îmi trebuie o tavă largă, din teflon. Unde naiba o fi căţărat soţul meu tăvile, după ce a gătit şi a spălat vasele ultima dată??? Gata, le văd. O aleg pe cea care nu se opinteşte din rărunchi când încerc s-o îndes în cuptor.
Spăl bine fasolea şi restul. Îmi potrivesc în căşti un Prodigy. Curăţ fasolea de codiţe şi toc tot ce-mi pica-n mana. Pe jos e un peisaj cu mici băltoace prin care mai înoată câte-un fir de ceapă sau o păstaie de fasole. Ignor. Trag tava lângă mine. Torn în ea cam jumătate din cantitatea de ulei. Aşez ceapa verde mărunţită, ca un pat generos. Mda... Peste ceapă, îmi fac de cap cu un pic de piper. Apoi, într-un desfrâu total, fasolea verde învălmăşită cu usturoiul, boiaua, delikatul. Capac, pentru un strop de decenţă, roşiile feliate. Dar, în spiritul unei ultime note perverse, torn deasupra lor restul de ulei.
În căşti, ca un semn, tot Prodigy, “I’ve got the poison, I’ve got the remedy”! Fredonez şi eu, optimistă. Trebuia să aprind cuptorul mai devreme, să fie încins când introduc... experimentul. Nu-i nimic, îl aprind acum. Încerc, pentru prima dată în viaţă, să aprind un cuptor. NU POOOOOOOT!
........................................................................................................................................
Rag mandra de mine odată cu muzica ce mi se revarsă în urechi: „Come on baby, light my fire!” Dau Doors la maxim. Gata, l-am dovedit! Înţepenesc bine tava pe grilajul de la mijloc. Trebuia totuşi să folosesc una mai mică!
Buuuun. Aştept primele semne de viaţă ale preparatului. Aud cum sfârâie. Fumez mult între timp şi dau pe gât şi-o duşcă de vodka, aşa, pentru botezul mâncării. Miroase a ars? Mă uit către aragaz. Nu, nu am halucinaţii. Din uşa de la cuptor ies limbi de foc! Imi par enorme si ma simt in Dante. În ciuda dogorii, mă trec fiori reci. Simt cum mi se ridică părul pe ceafă. Am dat foc la casă??? Ajutooor!!! Am dat foc la casă!!!
Tâşnesc săgeată pe balcon. Urlu disperată: “Foc! Fooooooc!” Nişte babe care tricotează pe băncuţa de lângă scară mă privesc impasibile. Poate-s surde, gândesc eu din miezul tragediei. Un vecin inimos îmi aude însă strigătul. Urcă într-un suflet şi-ntr-un picior scarile (că pe cealalt şi-l pierduse într-un accident de motoretă). Calm, se apropie de aragaz şi invarte butonul de la cuptor. Apoi, tot calm, aruncă un prosop mare peste aragaz. Gata. E linişte şi fum. Mi-e ruşine. Îi mulţumesc vecinului. Cu lacrimi în ochi. De recunoştinţă şi de fum pâclos.
De-atunci, cât am fost căsătorită, a gătit numai soţul meu. Adică... vreo două luni.

*Pt. ca nu intru in bucatarie fara muzica! Inspiratie maxima!

I WANT TO BREAK FREE II - My coming-out

2009-09-07T15:35:00.008+03:00

Anne...Draga de Anne...Dacă şi-ar imagina ea măcar o clipă ce mecanisme a declanşat apariţia ei în zăpăceala mea existenţială!
Viaţa sau poate că hazardul sau mintea mea necoaptă, m-au împins către cea mai extremă aventură a vieţii mele: m-am măritat! Clasic, c-un bărbat (copil însă şi el ca şi mine). Cortegiu de rubedenii aferente, cu mama alergând pe urmele mele în drum către starea civilă şi încercând să mă „încurajeze”: „Încă nu e tarziu să te răzgândeşti!”.
Nu m-am răzgândit! Şi ca să-mi demonstrez convingerea, după exact nouă luni, ca-n filmele americane proaste, am dat viaţă unicului moştenitor. La 22 de ani credeam că fiind iubită, idolatrizată, venerată de un om înduioşător de bun, e suficient cât să fiu fericită. Orgoliul şi aroganţa tinereţii m-au convins că în fond sunt atât de minunată încât merit să fiu aşezată pe un soclu şi acel om bun să-mi aducă ofrande zilnic.
Nu m-am ostenit să mă întreb nici dacă îl iubesc nici dacă prezenţa lui îmi face sufletul să tresalte.
Am ales să mă mint, fiind iubită. Am tăiat din rădăcini episoadele sexuale, mai mult decât atât, izbucnind jignită ori de câte ori soţul meu încerca timid să mă atingă.
„Eh, sunt frigidă!”, m-am păcălit eu fără să stau prea mult pe gânduri.
Până-ntr-o zi! Cu inundaţie de soare şi vară şi vacanţă.
„Vine Anne!”. „Anne???????”. „Vară-mea din Germania!”.
Şi-a venit Anne...S-a umplut într-o secundă casa cu cârlionţii ei arămii care parcă se-nghesuiau să râdă jucăuş în inele largi alunecând pe umeri. Toată fiinţa ei părea un hohot de viaţă. Totul râdea în Anne. Îi râdeau degetele îmbrăţişând cana de cafea dimineaţa. Îi râdea auriul din jurul pupilelor când se furişa lângă mine pe fotoliul îngust din living.
Şi tot râzând m-a chemat într-o dimineaţă în baie să......o ajut să se spele!
Am înţepenit ca un Gâgă mare tâmp în pragul uşii! Ea, desigur, râdea. Recunosc, şi pe mine m-ar eu fi amuzat grimasa aia de contabilă paralizată care pusese stăpânire pe chipul meu! M-am împleticit către cadă şi acolo, în faţa trupului ei gol, am înţeles cu o claritate care aproape că mi-a tăiat picioarele ce se întâmplă cu mine. Mi s-au revelat atunci, printre stropii de apă lucind pe pielea ei, nevoile, aşteptările, dorinţele. S-a jucat cu mine în baie, năstruşnica Anne! A intuit cei 2000 de volţi descărcaţi instantaneu în firavul meu trup de tânară mamă şi nevastă! Şi m-a îndemnat, aşa cum numai o femeie ştie să îndemne, să-mi plimb mâinile pe pielea ei. Mi le-am plimbat, complet năucă, şoptindu-mi singură în minte: „Doamne, ai milă de mine!”.
Am aşteptat apoi să vină noaptea cu o stare ca dintr-un cântec de-al lui Andrieş: „Am furnici pe toată talpaaaa/Frige podeaua ca un bec...”!
Mi-am îmbătat sărmanul soţ cu o supradoză de bloody mary. A turnat şi ea fără milă litri de bere în mintea prietenului ce o însoţea în vacanţă.
Către miezul nopţii, bieţii oameni, au adormit chinuit care pe unde a apucat.
Nu ştiu cum şi când am ajuns rostogolită pe patul din dormitor, goală, cu cârlionţii jucăuşi ai lui Anne invadându-mi curioşi şi nerabdători pielea! Am trăit cu efervescenţă ceea nu mai trăisem până atunci. Am aflat ca sunt departe de-a fi frigidă!
Am găsit atunci, în trupul lui Anne, răspunsul la toate întrebările care-mi chinuiau somnul. Mi-am găsit iubirile din adolescenţă coapte până la capăt, adunate toate în trupul ei. Mi-am pierdut sensul de a fi într-o căsnicie lipsită de sens...
Anne, femeia asta tânără şi clocotind de viaţă, mi-a dat şansa marii întâlniri cu mine. Cu ceea ce am aflat ca sunt!
Apoi, firesc si dureros, au urmat dramele aferente marturisirii mele facuta sotului, familiei, oamenilor dragi. Pentru ca alegerea mea a fost sa nu ma mint si automat, sa nu-i mint pe niciunul dintre oamenii pe care-i pretuiesc.
Si-n zorii unei alte zi, am pornit pe drumul meu.

*Muzical vorbind, forma amintirilor acelui pre-timp:

I WANT TO BREAK FREE I

2009-08-31T12:27:00.009+03:00

Mi-am numit astfel articolul gandindu-ma ca inainte de orice “coming-out”-ul inseamna o eruptie de libertate. Fiindca despre “coming-out” vreau sa vorbim acum. Si ca sa fiu mai specifica, despre “coming-out”-ul lesbienelor.
Daca scoatem cuvantul din terminologiile de specialitate si incercam sa ne imprietenim cu sensurile lui vom reusi sa-i patrundem semnificatia si vom intelege mai bine amploarea procesului de asimilare a sa in viata reala.
“Coming-out”-ul reprezinta de fapt apogeul afirmarii si recunoasterii apartenentei noastre sexuale, triumful dupa o lupta indelungata, o revolutie pe care initial o starnim si o purtam noi in noi si-abia apoi o impartasim celorlati.
Dar cum incepe totul? Sa stabilim niste categorii sau trasee fixe ar fi superficial si improbabil. Privind in jur descoperim ca fiecare lesbiana isi are o istorie proprie si cum natura feminina e bogata si imprevizibila nu putem emite cu usurinta generalitati.
Voi incerca in seria de articole ce urmeaza sa schitez cele cateva tipologii pe care am avut sansa sa le cunosc si-apoi sa le studiez pe parcursul vietii si experientei mele. Voi descrie pe rand portrete si experiente ale lesbienelor cu care eu am venit in contact in timp. Si lungul lor drum catre “coming-out”.

Ani de liceu cu emotii la…engleza

La 15 ani viata incepe sa te scoata din matca protectiei parintesti si usor-usor, cu teama, curiozitate si hormoni rebeli pasesti in intampinarea lumii. Fetita fiind erai mai baietoasa. Nu te-au pasionat niciodata funditele si volanasele, ba mai mult decat atat te-ai simtit batjocorita de rochita pe care ti-a pus-o mama cu forta la nu stiu ce serbare scolara. Si tot mama sarmana iti curata ingrijorata juliturile de la fotbal (ca tare-ti mai placea sa joci in echipa cu baietii iar fetitele sa-ti surada admirativ de pe margine!) in timp ce tata se mangaia in gand cu ideea ca “daca tot n-a fost sa fie baiat macar are personalitate puternica”. Uneori condamnai ba pasivitatea sau firea depresivo-cicalitoare a mamei ba autoritatea nejustificata a tatalui asupra ei sau asupra ta. In timp, tatalui i-ai devenit un adversar de temut iar mamei scut. Curand te-ai trezit apasata de responsabilitati ce depaseau cu mult limitele varstei tale. Si ai inceput sa condamni neajutorarea mamei si sa urasti brutalitatea si egoismul tatalui. Ai inceput sa te simti insingurata, abuzata, neinteleasa.
La scoala erai sufletul gastii…de baieti. Baieti care nu te-au privit ca pe-o fata ci ca pe-un partener de sotii. Ai suferit totusi, chiar daca nu ai aratat nimanui, cand cel mai carismatic baiat din gasca, cel pe care tu ai inceput sa-l iubesti in taina, n-a avut ochi sa te vada altfel decat ca pe “fratele” caruia ii povesteste despre iubirea ascunsa pentru colega frumoasa din banca a doua. Stiai ca tu nu esti nici frumusetea pamantului si nici feminina dar te-a durut amarnic ca el nu a avut ochi si interes sa priveasca in tine dincolo de ceea ce se vede. Ai inceput sa simti, poate nu constient, frustrarea ca barbatii se impart in doua categorii: colegul carismatic si monstrul de tata.
Pe nesimtite ai inceput sa fi atrasa de profesoara de engleza. Ea era buna, frumoasa, puternica, iti zambea des si te incuraja din priviri cand, blocata de emotii, incercai sa-i ceri traducerea unui cuvant. Simteai ca profa de engleza e singura care poate sa-ti patrunda-n suflet fara cuvinte si sa-ti inteleaga nelinistile si durerile. Ai inceput sa inveti cu religiozitate engleza fiindca trebuia sa-ti impresionezi zana. La un moment dat, vazand-o cum ii zambeste imbujorata logodnicului ce o asteapta la intrarea in cancelarie, ai simtit involuntar cum ti se suie sangele la cap si-ti vine sa-i tragi un pumn in figura nemernicului care-ti pangareste visul. In clipa aceea ai stiut ca in mintea ta s-a produs un clic! Da, acum esti perfect constienta ca de fapt O IUBESTI, da, O IUBESTI pe profa de engleza. Si ai vrea sa fii tu logodnicul care o asteapta in pragul cancelariei. Te doare si te sperie ceea ce simti. Ai vrea sa fugi dar unde sa fugi de tine? Ti se prabuseste lumea, in adancul tau incolteste vinovatia, frica, groaza ca esti “gresita”. Te izolezi, nu ai incredere nimeni, nu ai cui sa-i incredintezi oribila taina, devii obsedata de felul in care te percep cei din jur, ai senzatia ca toti “te vad”. Nu te mai intelegi nici cu baietii asa de bine ca-n trecut iar in apropierea fetelor te simti nesigura si descoperita. Preferi sa le eviti si sa le studiezi de la distanta. Uneori le dedici mici gesturi de curtoazie: tu esti prima care “sare” cand una dintre colegele gratioase vrea un suc sau un covrig de la chioscul din curtea liceului, iarna tu le oferi galant bratul ca sa nu alunece pe gheata. Insa cand una se apropie prea mult de tine te balbai, te inrosesti, te cuprinde panica. Atunci ai face orice, in ciuda atractiei simtite, sa se-ntample o minune si sa te-nghita pamantul. Rezultatul e ca ori de cate ori o fata incearca sa se apropie mai mult de tine o rupi la fuga de-ti sfaraie calcaiele. Te stingi de teama ca fata respectiva ar putea sa-ti patrunda taina si-apoi va rade de tine cu celelalte colege sau mai rau, va prefera orice alt baiat in locul tau. Deci in final vei fi oricum ori ranita ori abandonata. Nimeni nu te vrea. Singurele momente de eliberare le traiesti noaptea, cand incuiata in camera ta poti sa inventariezi trist nereusitele de peste zi si sa plangi pana nu mai ai lacrimi. Parca toate-ti ies pe dos, parca esti a nimanui. Comunicarea cu parintii e zdruncinata din temelii. Cu mama te certi din orice maruntis, o vezi cum iti masoara ingrijorata cearcanele si devii agresiva cand simti ca se apropie vreo intrebare. Totusi pe ea o iubesti, ti-e mila de suferinta si de viata ei chinuita si fara impliniri. Cateodata, cand realizezi ca de fapt si ea este o victima, incerci s-o coplesesti cu mici atentii, te oferi sa faci tu piata sau sa speli vasele in locul ei. Dar continui s-o acuzi ca s-a conformat o viata intreaga toanelor tatalui tau. Cu tata esti vesnic pe picior de razboi, nu mai e decat un pas minuscul pana cand, asmutiti de furia acumulata, va veti napusti unul la gatul celuilalt.
Viata ta se contureaza tot mai mult de la o zi la alta ca un esec continuu. Si esti singura, iti vine sa urli de-atata insingurare. Peste zi esti intr-o goana nesfarsita, te ascunzi ca un animal speriat din calea celorlalti iar noaptea plangi pana nu mai stii de tine. A! Acum mai ai un secret. Noaptea, dupa ce-ti seaca rezervorul de lacrimi, ti-aduci aminte de chipul frumos al vecinei de la patru. Inchizi ochii si aproape ca simti caldura sanilor vecinei in palmele tale. Te-nfiori si-ti duci visul mai departe. Si mainile tale, parca neascultatoare si rupte de restul corpului pornesc pe sub patura intr-o calatorie periculoasa si interzisa. Da, te masturbezi. Te masturbezi frenetic si-ti place, e singura ta bucurie, singura eliberare. Singurul teritoriu unde gusti surogatul de iubire si de siguranta. Insa in sufletul tau te sperie placerea asta. Stii ca nu e bine. Alt secret. Alta vinovatie. Alta dovada ca esti “gresita” si ca niciodata cineva nu va accepta ceea ce esti tu. Iar acum ti-e clar ca cineva-ul ala trebuie sa fie O FEMEIE. Dar ce femeie ar putea sa te vada asa cum esti, ce femeie ar avea curaj sa vina langa tine, sa te mangaie, sa te iubeasca, sa te-aleaga pe tine renuntand la iubitul ei, Dumnezeule, cine ar alege sa traiasca atat de ANORMAL?…
Iti urasti viata, te urasti pe tine, iti urasti familia, urasti haotic totul. Si cu lacrimile inodate in barbie, desfaci capacul tubului cu medicamente, suspini si-nghiti tot continutul lui. Acum se va sfarsi chinul tau. Plangi in hohote dar asta, numai asta e singura solutie. Aveai sa afli peste cateva ore ca nu se moare asa de usor, atunci cand incercand sa deschizi ochii o durere de cap inumana ti-a spintecat creierii. Esti intinsa pe un pat de spital iar mama plange cu sughituri la capataiul tau. Nu stie saraca cum si cand a gresit atat de mult, nu stie ce-a facut de-a reusit sa te piarda in halul asta. Tot tu esti cea care, nauca de la medicamente, o iei de mana si-i spui: “linisteste-te mama”.
Curios, sinuciderea nereusita pare ca a produs o schimbare in sufletul tau, te simti brusc neasteptat de puternica, e ca si cand ai fi trecut un prag. Ti-e rusine de gestul tau insa e prima data cand iti spui ca si maine e o zi.
Ai trecut intr-o alta etapa. Ai hotarat ca de-acum incolo nu te vei mai lasa infranta atat de usor. Si pentru prima data ai curaj sa-ti spui “da, iubesc femeile, da, cred ca sunt lesbiana”. E un puzzle pe care tu cu tine l-ai “rezolvat”.
Ai trait asadar prima etapa a “coming-out”-ului, cea de “tu cu tine”. Ti-ai stabilit identitatea, stii acum cine esti, ce vrei si ce cauti. Si parca nu te mai copleseste sufocant de mult nici rusinea. Ai castigat prima batalie. Cea cu tine. O parte din zbucium a murit. Esti in continuare timida si evaziva in relatiile cu ceilalti insa te simti mai puternica, mai sigura pe tine, nu te mai temi ca nu stii CINE esti si nu te mai vezi asa de vinovata pentru CEEA ce esti. Paradoxal, e prima data cand din tine erupe un vulcan de fericire. Si simti liniste, traiesti dupa multi ani, adanc si real, o stare de liniste. Plutesti libera pentru prima data in viata ta, zambesti, vrei sa gasesti fiinte cu care sa comunici. Te-ntrebi daca si unde mai exista alti oameni asemeni tie. Vrei sa-i cunosti, vrei sa le impartasesti experientele tale, vrei sa afli cum arata ei, cum se imbraca, ce mananca, cum si prin ce au trecut. Asta e a doua etapa a “coming-out”-ului, momentul cand ai hotarat ca vrei sa intri in dialog cu cei ca si tine, femei si barbati gay. Cauti locuri unde se intalnesc, cauti publicatii unde ei isi pot strecura anunturile. Te gandesti, pentru prima data, ca ai putea sa gasesti o FEMEIE care sa-ti devina partenera. Aspiri in mod real la o relatie. Acum stii ca e posibil sa o gasesti. Iti iei inima-n dinti si dai tu prima anuntul cu pricina. Si, surpriza, iti raspund neasteptat de multe femei. Deci nu esti singura. Exista si alte femei care s-au zbatut ca si tine, au iubit in taina ca si tine, au disperat ca si tine. Alegi, vezi, cunosti, tatonezi o prima relatie. Te imprietenesti cu alte lesbiene. Comunicati. Incepi sa traiesti, viata se va asterne peste tine firesc, vei gusta pe rand din toate bucuriile si tristetile cotidiene. De-acum stii ca nu esti singura.
Insa procesul tau de “comig-out” e departe de a se fi incheiat. Ai depasit barierele de autocunoastere si de confirmare a propriei identitati, iti mai ramane insa curajul de a spune raspicat lumii intregi “da, sunt lesbiana”. Tu esti singura care va alege momentul cand se va simti atat de puternica, de libera si de impacata cu sinele incat sa-si sustina si sa-si asume public identitatea. “Coming-out”-ul total, ca sa-i spunem asa, nu tine de nici o reteta, e doar un ultim prag pe care orice lesbiana hotaraste singura cand si daca vrea sa-l treaca.

ATENTIE! NU CONSIDERATI CA TENTATIVA DE SINUCIDERE ESTE O COMPONENTA A PROCESULUI DE COMING-OUT! IN NICIUN CAZ SI IN NICIO SITUATIE TENTATIVA DE SINUCIDERE NU ESTE O SOLUTIE CI DOAR UN ACT PERICULOS, NECUGETAT SI GOLIT DE ORICE RESPONSABILITATE!
IN ACEST ARTICOL AM INCLUS TRIMITEREA LA TENTATIVA ADOLESCENTIN-DEMONSTRATIVO-SUICIDALA DOAR PENTRU A PASTRA ACURATETEA EXPERIENTEI SI A TIPOLOGIEI DESCRISE, FARA A LEGA SUB NICIO FORMA PROCESUL DE COMING-OUT DE ACEST GEST.

*Sonor, un fragmentel dintr-un film de animatie pe care il recomand constant oricarui om intalnit! The Point (1971) este o povestioara care vorbeste despre diferente, cu o blandete si o frumusete rar intalnite. Iar Harry Nilsson semneaza o coloana sonora de vis.

STUCK IN THE MIDDLE-RELOADED!

2009-08-27T17:59:00.010+03:00

„Fiecare punct de vedere este în realitate un punct de orbire, din cauză că te face total incapabil de a întelege alte puncte de vedere. Numai când părăsim toate „punctele de vedere” si acceptăm să intuim întregul, găsim adevărul.” (Richard Wurmbrand)

Parcurgand comentariile voastre constat ca bisexualitatea este subiectul care a starnit cele mai mari rumori si controverse. Asa ca am revenit in tromba cu reload-ul.
Fiecaruia dintre noi ii place sa creada ca exista un singur tip de dreptate, adevar, ratiune: A MEA! E patima si viciul in care alunecam cel mai des.
Fiecaruia dintre noi ii place sa creada ca felul in care traieste este cel mai potrivit si acceptabil. Sigur ca asa este! Insa pentru sine.
Binele suprem al unuia poate fi raul altuia. Viceversa valabila. Sunt tone de filozofii si de sloganuri care sprijina, combat, conving, aduna, separa etc etc etc. Ar trebui sa ne pese, ar trebui sa cautam sa ne indesam neaparat in toate tiparele astea care fabrica peste noapte pseudo-adevaruri?
Suntem, fiecare, asa cum ne gasim locul in propria piele si asa cum nevoile de moment, cele date de etapa de evolutie pe care o parcurgem ne contureaza ca indivizi. Cu toate particularitatile de rigoare.
Suntem oameni. Traversam fel si fel de experiente, de povesti, de trairi care ne pregatesc pentru urmatoarea devenire. Pe traseu traim revelatii. Deceptii. Iubiri. De toate. Si toate ne schimba nuantele perceptiilor, ne deschid alte orizonturi, ne arata alternative.
Ceea ce refuzam sa intelegem e ca orbiti de atatea tipare, fiecare dintre noi, intr-un anume moment de viata poate deveni ceea ce nu si-ar fi imaginat cu o clipa inainte. Ne batem capul cu o sumedenie de nimicuri si uitam un adevar fundamental: totul e relativ.
Murphy, favoritul meu, are o lege careia ii dau refresh ori de cate ori ma impotmolesc in vreo teorie implacabila si, ca sa fac treaba pana la capat, ma si caut in buzunare de cuie ca s-o bat:"Exista doua constante in univers: hidrogenul si prostii". Asa mi se mai domoleste entuziasmul si las rusinata cuiele pentru mai tarziu.
Ne temem de bisexuali? De ce? Ne temem de lesbiene? De ce? Ne temem de minoritati? Ne sperie majoritatea? Conteaza atat de mult ca atunci cand doua fiinte umane, aduse fata in fata de viata, fiecare sa caute musai o eticheta la vedere pe care scrie clar carei "specii" apartine cea/cel din fata sa? Iar apoi, in functie de aceasta eticheta hotaram daca ne place sau nu acel om? Sau mai mult decat atat, daca e fundamental diferit de ceea ce suntem noi invatati sa fim cautam toate argumentele pamantului sa-l desfiintam si sa-i punctam imperfectiunea? Diferentele nu sunt un defect. Ci doar o alta perspectiva.
Omul sfinteste locul. Aveti rabdare si daruiti incredere omului din fata voastra. Dati acelui om sansa sa sfinteasca locul in care a poposit. Oricum ar fi el. Bisexual, homosexual, heterosexual.................................
Astazi sunt in mood de intelepciune asa ca inchei cu una dintre invataturile lui Mahatma Gandhi:
"Adevărata moralitate nu constă în a urma cărarea bătătorită, ci în a descoperi adevărata cale pentru noi înşine şi a o urma fără teamă."

*Manusa sonora, dragi cititoare!

APLAUDATI VA ROG! MERITA!

2009-08-22T14:32:00.007+03:00

Nu sunt public de Mamaia. Nici de festival, nici de Bamboo, nici de orice altceva are legatura cu Mamaia.
Dar sunt melomana. Si respect artistul, atunci cand el ma convinge prin talent, autenticitate, traire, atitudine. Apreciez artistul indiferent de genul muzical pe care-l abordeaza, oricat de strain mi-ar fi genul respectiv ca si atractie personala.
La fel, nu navalesc cu judecati de valoare asupra omului dinauntrul artistului ci ma las purtata de ceea ce imi transmite artistul prin actul sau de creatie. Nicio forma de arta nu poate fi perceputa in toata frumusetea si complexitatea ei cu mintea si sufletul intoxicate de prejudecati.
Asaaaaaaaaa.
Anul asta, vara asta, am cam vegetat serile prin casa. Mare sefa de telecomanda pt ca la computer n-am voie dupa o anumita ora. Joaca fiu-meu Warcraft in retea si e interzis sa-l tulbur cu rugaminti patetice sa ma lase si pe mine un picut pe blog. Pt ca Warcraft e un joc competitiv! Nu-mi ramane decat sa ma razbun pe telecomanda tv-ului pana-i crapa bateriile.
Joi seara am nimerit la...Mamaia! Festivalul National de Muzica Usoara Mamaia 2009.
Naomi. Nu stiu cine e omul Naomi pt ca nu l-am cunoscut atat de bine incat sa pretind ca-l cunosc. E un om, cu calitatile si defectele sale. E colorat si datorita multiplelor culori e vesnic in atentia media, comunitatii, publicului larg. Nu e un secret ca feed-back-urile aparitiilor sale publice nu sunt dintre cele mai favorabile.
Dar nu despre asta vorbim acum. Haideti sa nu ne intereseze controverse si interpretari malitioase si sa nu incercam sa opinam asupra portretului unui om, oricine ar fi el. Vorbim despre arta si despre artisti.
Comunitatea LGBT are un artist, travestit sau transexual, (nu stiu exact si rog sa mi se scuze ignoranta) care a participat anul acesta la Festivalul National de Muzica Usoara Mamaia, sectiunea interpretare. Iar eu, cum va spuneam mai sus, melomana fiind si din toate considerentele enumerate, am intepenit de emotie.
Si din varful patului, cu berea la cap, motanul si catelusa misunand pe langa mine, am aplaudat-o pe Naomi de mi s-au inrosit palmele si cred ca bucuria mea a trecut prin pereti pana la vecini! C-asa-s eu, melomana patimasa trecuta de prima tinerete si nu ezit sa zgudui blocul cand ma zguduie emotiile!!!
Sunt incantata ca am avut ocazia sa o cunosc cu prilejul televizarii acestui festival pe Naomi, o artista cu o voce de exceptie, plina de nuante si profesionist de fluida, interpretand o piesa nu grea ci ingrozitor de grea cu o naturalete fabuloasa, cu zambet, cu caldura, cu traire, cu joc catre public. Bravo!

*(Nu mai bat din palme again cand revad filmuletul ca risc sa ma evacueze astia din bloc!)

A! Am urmarit evolutiile majoritatii interpretilor ce s-au perindat pana acum pe scena festivalului. Ce sa va spun? Voci mici, speriate, lipsa totala de traire, nici fir de atitudine, falseturi pe alocuri de ranit timpanul, senzatia ca multi dintre ei au fost tarati cu forta-n scena. Parca niciunul nu-si dorea in realitate sa fie artist.

STUCK IN THE MIDDLE

2009-08-19T10:51:00.001+03:00

“Fiind bisexual, şansele să ai parte de-o întâlnire sâmbătă seara sunt duble.” Woody Allen.

Heterosexualii îi privesc cu oarecare reţinere, homosexualii cu dispreţ. Sunt exilaţi undeva pe fâşia dintre graniţa normalităţii tradiţionale cu cea a atipicului. Cumva ai nimănui. Nimeni nu-i vrea până la capăt, nimeni nu-i revendică. Ei sunt „nehotărâţii”.
Bisexualitatea poate fi o noţiune dificil de înţeles. Suntem învăţaţi să privim aproape orice într-un spirit universal complementar: bărbat şi femeie, lumină şi întuneric, fierbinte şi rece, moral şi imoral. În ceea ce priveşte sexualitatea umană, lucrurile sunt mult mai complexe, deşi aspectele cel mai des menţionate sunt doar două: heterosexualitatea şi homosexualitatea. Dar ce rezervor uriaş de surprize ascunde sexualitatea umană! E aproape imposibil, ţinând cont de vastitatea naturii umane, să reducem şi să comprimăm caracteristicile emoţionale şi sexuale umane în doar două categorii. Sunt absolut necesare trei pentru a defini şi cuprinde atracţiile şi activităţile sexuale: heterosexualitatea, homosexualitatea şi bisexualitatea.
Cei mai mulţi oameni folosesc termenul de orientare sexuală referindu-se în mod direct la sentimentele sexuale. Şi, în mod cert, opţiunea sexuală ne defineşte major identitatea per ansamblu. Astfel, bisexualitatea este acea dimensiune a orientării sexuale în care indivizii se simt atraşi atât de bărbaţi, cât şi de femei, nu neapărat în acelaşi grad.

Bisexualitatea - opţiune clară, ambiguitate sau ipocrizie?

Nu se pot cunoaşte cu exactitate resorturile ce determină în timp conturarea acestui controversat tip de opţiune sexuală.
Sunt voci care spun că de fapt bisexualitatea e un fel de ascundere pe după deget, în dorinţa de a nu opta către o alegere clară, alegere ce ar marca şi fundamenta pentru totdeauna identitatea unei fiinţe. Teama că heterosexualitatea nu-i poate hrăni în totalitate atât nevoile afective cât şi cele sexuale, teama că homosexualitatea poate reprezenta un stigmat ce i-ar schimba şi zdruncina imaginea, climatul socio-profesional, valorile tradiţionale. Şi-atunci alternativa bisexualităţii vine ca un compromis călduţ între ceea ce ar vrea şi ceea ce trebuie să fie.

Cercetează dar nu judeca!

Oare ce furtuni se nasc în mintea unei soţii care descoperă, după ani de lâncezeală conjugală, că apropierea unei femei îi stârneşte dorinţe ale căror dimensiuni o provoacă, dar în acelaşi timp o şi sperie de moarte? Oare poate găsi în ea puterea de a-şi spune că e lesbiană şi-n următoarea zi să-şi scuture viaţa, alegând pribegia pe un tărâm complet necunoscut? Cu siguranţă, nu. Fiindcă o opţiune sexuală definitivă implică ceva mai mult decât o revelaţie a dorinţelor la un moment dat. Şi poate că nu trebuie să judecăm aspru nevoia acestei soţii de a-şi consuma trăirile sexuale şi afective în braţele unei femei. Sau poate că nevoia ei este una strict de moment, poate că toată viaţa nu va rămâne atrasă decât de-o anumită femeie sau poate că va mai fi dispusă să-şi probeze această curiozitate şi faţă de alte partenere ocazionale. Lucru care nu o va transforma niciodată în lesbiană, ci doar într-o heterosexuală cu înclinaţii homosexuale sau, mai pe scurt, o bisexuală.
Se pare că femeile, mult mai adesea decât bărbaţii, aleg să rămână prinse într-un statut matrimonial oricât de nemulţumitor ar fi el, indiferent de proiecţiile ce le vizualizează alături de o femeie. Confirmarea unei prezenţe masculine constante, statutul social cert, teama de a lupta cu o lume întreagă alegând altceva decât tradiţionalul consacrat le va face să rămână etern tributare unei vieţi duplicitare, numai de ele ştiute.
Însă, desigur, există o categorie de femei pentru care bisexualitatea nu este decât o etapă tranzitorie către opţiunea sexuală definitivă şi care, o dată ce şi-au trecut prin filtrele emoţionale, afective şi sexuale toate trăirile, află că sunt lesbiene şi aleg această identitate, cu toate implicaţiile de rigoare.
Nici bărbaţii nu sunt scutiţi de febra căutărilor. Şi nici de surprize. Bărbaţi care işi descoperă bisexualitatea târziu, fiind căsătoriţi, fără ca vreodată să-şi fi pus vreo întrebare asupra sexualităţii lor. Şi într-o secundă, într-o conjunctură complet neaşteptată, constată şocaţi că atracţia faţă de prietenul de care se simt nefiresc de legaţi e una pur fizică. Răsturnare de lume, de valori, masculinitate care se sperie şi ameninţă deopotrivă. Fiindcă, dacă pentru femei implicarea într-o relaţie bisexuală e mai puţin devastatoare, pentru bărbaţi, de cele mai multe ori, va implica o alegere radicală. E-adevărat, ca şi în cazul femeilor, vor exista bărbaţi ce vor opta pentru o veşnică dualitate faţă de familie, social şi uneori chiar faţă de sine. Însă, în mare parte, bărbaţii bisexuali de azi sunt homosexualii de mâine.

Ave, Caesar!

Dincolo de aspectele cuprinse succint în cele de mai sus, există şi multe alte faţete ale bisexualitaţii. Putem vorbi astfel despre bisexualitatea conjuncturală, de fiinţe care sunt atrase numai de anumite persoane de acelaşi sex, în anumite situaţii şi în funcţie de stimuli de moment. Putem vorbi şi despre oameni pentru care atracţia sexuală faţă de ambele sexe este un mod de viaţă, uneori la vedere, alteori în spiritul unei obositoare, dar necesare dualităţi. Sau fiinţe în care identitatea sexuală este un amalgam neobişnuit de masculinitate cu feminitate, şi pentru care o opţiune şi o asumare clară într-o singură direcţie ar însemna o frustrare permanentă.
Să-l amintim aici pe Julius Caesar, despre care se spunea la vremea sa că este soţul oricărei femei şi soţia oricărui soţ?

*Muzical, doi monstrii sacri ai scenei. Stiati ca au trait si o scurta si intensa poveste de dragoste? Acesti frumosi bisexuali...

VA ASTEPT!

2009-08-15T22:58:00.000+03:00

INVITATIE

Libertatea de exprimare versus dreptul la viata privata in spatiul virtual

Asociatia ACCEPT, organizatie neguvernamentala care apara si promoveaza drepturile persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) ca drepturi ale omului, impreuna cu Coalitia Antidiscriminare, va invita miercuri, 19 august 2009, de la ora 18:00 la dezbaterea Libertatea de exprimare versus dreptul la viata privata in spatiul virtual, moderata de doamna avocata Nicoleta Popescu.

Evenimentul va avea loc la Verde Café, str. Domnita Ruxandra nr. 15, Bucuresti.

Dezbaterea face parte din proiectul Drepturi aici, acolo si pretutindeni! prin care se urmareste cresterea nivelului de informatii al publicului general cu privire la drepturile si obligatiile pe care le are fiecare cetatean, precum si institutiile si documentele care stau drept ajutor in situatii de incalcare a drepturilor sau discriminare.

Acest proiect este implementat de Asociatia ACCEPT in parteneriat cu Coalitia Antidiscriminare si finantat printr-un grant oferit de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.

Nu-i asa ca ne vom intalni aici? Eu va astept! Prilej de pink-cola!
Ceea ce va rog mult, in cazul in care doriti sa veniti, este sa confirmati prezenta pana la data de 18 august 2009. Persoana de contact Irina Dimitriade, tel 021 252 56 20, e-mail irina@accept-mail.ro.
PINK THANKS!

DONNA JUANA

2009-08-13T01:30:00.000+03:00

Femeile nu înşeală. Femeile sunt fidele. Come on!!
Printre sutele de prejudecăţi care circulă, cea privind fidelitatea femeilor tronează la loc de cinste.

Femeia, făcută şi ea din carne şi sânge, ispite şi dorinţe, păcătuieşte în cuplu cel puţin la fel de des ca şi bărbatul. De ce? Păi fiindcă atunci când s-a aruncat cu praful de păcat peste muritori s-a nimerit şi Eva prin preajmă. Pentru că ochii văd, inima cere, pentru că femeia e tot om!

Have a snack!

X vorbeşte cu nonşalanţă despre palmaresul ei. E o femeie frumoasă, tânără, de o veselie molipsitoare. Ea şi partenera ei sunt un cuplu de ani buni. Împart o locuinţă, griji şi bucurii ca oricare alt cuplu. Dacă îşi iubeşte partenera? „Ooo, e viaţa mea, sensul meu, destinaţia mea!”. Şi totuşi...Până la destinaţie mai face din când în când autostopul! De ce? X mă priveşte amuzată. „Uite ce e, nu trebuie să cauţi sensuri filozofice. Lucrurile sunt atavic de simple. E ca şi când în drum către casă, ştiind că te-aşteaptă o super cină, nu rezişti totuşi tentaţiei să înghiţi pe nemestecate o gogoaşă aburindă care-ţi face cu ochiul pe stradă, în ghereta de lângă staţie. Asta înseamnă că nu mai te bucuri de cină? Sau poate că aşa gândesc doar eu, fiind o mare pofticioasă!”, îmi spune chicotind şmechereşte X.
Consideră că înşeală? Nu. Fireşte ca nu. „Familia” e familie. Nu întârzie acasă, nu-şi neglijează partenera, nu o face să sufere. Celelalte sunt...celelalte! Fără drepturi, fără obligaţii, nu există niciodată un „mâine” al lor, ci doar un „acum”.
Eu revin obsesiv la „de ce-ul ?” meu. „Păi e simplu. Uneori, gustările de pe drum nu fac decît să-ţi arate cât de gustoasă e mâncarea de acasă”.

Vânez deci exist!

Pe Y o cunosc de ani buni şi recunosc că de multe ori am fost intrigată de spiritul ei de neobosit vânător. Şi ea trăieşte într-un cuplu de cel puţin doi ani, partenera ei fiind unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Calmă, caldă, dulce.
Dacă Y o iubeşte? Nu ştiu. Şi, paradoxal, cred că nici ea nu ştie. Ştie însă cu certitudine că partenera îi oferă acel comfort emoţional vital pentru ea. Siguranţă, stabilitate, încredere. În privirea partenerei se vede frumoasă, iubită, puternică.
Şi totuşi…Orice femeie ivită în cale devine o posibilă cucerire. Şi-apoi, o aventură în toată regula. Y are permanent nevoie de confirmarea statutului de „mie nu-mi rezistă nimeni”. Vânătorul din ea nu are o clipă de odihnă. Fiecare „căprioară” vânată nu e decât o altă ofrandă adusă farmecului ei irezistibil. E singura cale prin care reuşeşte să-şi hrănească ego-ul. S-a gândit vreodată că-şi poate risca relaţia? Da, s-a gândit. Şi de câte ori a fost pe muchie de cuţit şi-a pus cenuşă-n cap şi-a jurat că n-o să mai facă.
Dar ce te faci când „căprioara” iţi taie parcă dinadins calea şi te roagă din priviri să îndrepţi puşca către ea??

Suflet neînţeles caut consolare

Am ajuns şi la Z! Pe Z am asociat-o întotdeauna cu o imagine ciudată: o fiinţă în mintea căreia un savant nebun a experimentat o încrucişare între madame Bovary şi cel mai feroce prădător. La prima vedere Z e o tânără femeie extrem de sensibilă, pozând într-o mare fragilitate. Plânge uşor şi din orice. Îţi vine să-i iei permanent apărarea, îţi vine să crezi că lumea din jurul ei e rea şi o bruscheză emoţional. E într-o relaţie de aproximativ trei ani. Partenera ei, exact opusul. Puternică şi raţională, tonică, mereu bine-dispusă. O iubeşte pe Z, fără doar şi poate! Fără un sentiment puternic nu ar reuşi să reziste tuturor presiunilor emoţionale la care Z o supune zilnic. Contrar aparenţelor, Z e un mic tiran. Plânge că nu e iubită suficient, acuză că nu e înţeleasă, ameninţă crize mortale de inimă, reproşează non-stop că nu primeşte ceea ce ar merita de fapt.
Şi, în pauzele de refacere, caută interlocutoare dispuse să o vadă „altfel”, să o înţeleagă „altfel”, într-un final să o iubească „altfel”. Da, neaşteptat, Z e cea care înşeală în cuplu. Ori de cîte ori se iveşte ocazia. Iar ocaziile se ivesc suficient de des. Numai că mai toate „ocaziile” fug mâncând nori când se trezesc sufocate de noianul de lacrimi şi reproşuri. Apoi, previzibil ca intr-o telenovelă, Z, dezamăgită profund de superficialitatea lumii, se întoarce invariabil acasă, la victima favorită.

Cuplu de femei. Subiect tabu şi adesea învăluit în mister. Se presupune că relaţia dintre doua femei decurge ALTFEL. Că e pasiune şi uneori gelozie împinsă până la extrem. Un fel de catifea cu zimţi. Femeile înşeală mai mult sau mai puţin atunci când sunt în cuplu cu o altă femeie? Care-i realitatea? Unde e mitul? Oricare ar fi răspunsul, discutăm despre relaţia a două fiinţe umane. Supuse de la un punct încolo aceleiaşi rutini, aceloraşi încercări. Dragoste? Fidelitate? Compromis? Bucurii? Renunţări? Mult şi puţin din fiecare şi totul relativ. UMAN!
Nu e cazul să lansăm aici judecăţi de valoare sau să întindem degetul acuzator către cineva. Suntem oameni cu toţii, deci trăim şi greşim la fel.
Însă, dacă v-aţi imaginat vreodată că relaţia cu o femeie vă poate ţine la adăpost de micile trădări sau infidelităţi nu vă spun decăt că şi asta este o altă mare prejudecată!

*Ambalajul muzical dedicat si...atentie! Pt cele care nu cunosc versiunea asta, merita sa urmariti pana la capat. Contine doze din toate condimentele posibile, dezbracate de orice pudibonderie. Compozitie imagistica grungy, belsug de accente obraznice dar cu maiestrie scaparate, agresivitate cu iz trashy de film underground, nimic degeaba, nimic intamplator si inedit din cale-afara!
La mine placut si apreciat de n-am avut aer si devenit icon video. Basca, daca e sa va spun adevarul, in zilele cand ma pocneste cate-o neagra furie - alimentata de obicei de vreo cura de slabire prost inteleasa - imi vine sa get dirrrrrrrty si s-o toooot pornesc asa prin lume...asa cum veti vedea in clip! Sunt doar pusee mentale, sigur ca da, in realitate raman sfatoasa si roz, cu mici evadari (mentale, again!) in experimente artistice extreme. Ca doar sunt fana Noe. Gaspar. Nu Noe ala cu arca! Desi...nici la arca nu zic nu. Ar fi insa una roz si c-un mare steag rainbow!
Revenind la muzici, ii iubesc pe Prodigy de cand i-a scapat barza din cioc (trebuie sa fi fost o barza tare zuza!) in curte la nenea producatorul ala al lor.
http://pinkthink.3xforum.ro/viewtopic.php?pid=38#38

PE-AICI AI TRECUT TU

2009-08-07T15:31:00.000+03:00

Scotocind prin scrieri vechi, am dat peste fragmentul asta.
Eram naiva, copilaroasa, nebuna, patetica pe alocuri, habar n-aveam ce-i aia prudenta sau cinism..eram...nealterata...Si poate pentru toate astea la un loc am putut sa te iubesc atat de nefiresc si de neomenesc de mult. Erai tu. Eram eu. Atat.
Acum am vrut sa inchid un cerc si sa plec mai departe. L-am inchis. Am plecat. Fara sa uit nimic, fara sa regret, fara sa sterg nimic cu buretele. Pentru ca tot ce am aflat iubindu-te, m-a facut sa ma descopar pana dincolo de orice limita. Stiu cine sunt. Stiu ce pot. Stiu ce vreau. Stiu unde ma aflu. Stiu unde vreau sa ajung. Si-ti multumesc ca alaturi de tine am reusit sa ma invat atat de bine.

"Decembrie 199..

ora 9 a.m.

Azi m-am trezit zâmbind! Iubeeeeeeeesc!
Ştii? Ştiiiiiiii? Ţi-ai închipuit vreodată că de-aici încolo, în fiecare dimineaţă a restului meu de viaţă ma voi topi în privirea ta? Privirea ta, cea în care înainte să mă topesc eu s-a privit cerul şi s-a topit şi el, lăsându-şi tot seninul acolo, în grija ta.
Şi în fiecare dimineaţă a restului meu de viaţă, înainte să te trezeşti, îţi voi mângâia chipul printre aburii de somn şi mă voi îndrăgosti până şi de cearşafurile care se alintă cu pielea ta. Şi în timp ce voi dărâma jumătate din bucătărie încercând să fac o cafea, îmi voi murmura zâmbind că dacă dragostea e singura scânteie de divinitate dăruită muritorilor, atunci tu eşti dragostea mea...Şi fiecare dimineaţă a restului meu de viaţa va fi scânteia pe care ţi-o voi dărui. Şi...Ştii? Ştiiiiii?

Sunt năucă şi zâmbesc continuu. Cred că am zâmbit şi-n somn. Aş fi lenevit mult, mult, mult. De fapt aş fi picotit visându-te. M-am trezit până la urmă cu reveria împrăştiată şi surdă de-o ureche. Nu ştiu cum naiba şi-a enervat deşteptătorul soneria astăzi că urla ca din gură de şarpe, cu tot cu noptieră!
Tot azi e prima dimineaţă când, intrând în bucătărie, am simţit că iubesc până şi gândacii strânşi în jurul gunoiului nearuncat. A! Şi mormanul de vase din chiuvetă. Ce dimineaţă!...Iubesc, da, iubesc!

Ora 10 a.m.

M-am oprit în drum către birou la cafeneaua mea favorită. Am maaare nevoie de încă o cafea. Profit ca să-ţi mai vorbesc puţin. În cap! Offf, scumpa mea, nu ştiai că sunt maestra monologurilor mute? Există monologuri mute?? Hm...Nu ştiu! Ba da, în cap!
Ascult cu bucurie orice aberaţie de piesă românească de parcă toate toate ma leagă cu un cordon invizibil de tine. Acum îmi par cu miez chiar şi versurile din „Dragostea din tei”! Zâmbesc la grămadă în continuare. Ospătarului căruia îi citesc în privire pornirile criminale asmuţite asupra tuturor clienţilor care-i întrerup tabieturile matinale, liceenilor ce şuşotesc în jurul unui suc la masa de langă mine....oameni buni, vă iubesc pe toţi!
Până aseară nu ştiam că te iubesc. Şi, deodată, minune! Aşteptându-te sprijinită de-o bere într-o cârciuma de cartier cu false pretenţii, cu timpanul perforat deja de muzica aia grecească oribilă, se dilată timpul. Ca într-un film suprarealist, uşa din termopan maroniu se tranformă miraculos într-o o ramă de tablou care prinde viaţă şi mi te-aruncă în braţe râzând. Am amuţit. Te-am văzut dintr-o dată atât de paralizant de frumoasă...Frumuseţea ta bizară, frumuseţea ta venită parcă dintr-o altă lume. Scuturându-mi simţurile ca pe-un cireş copt care uitase că-i plin de roade, frumuseţea din tine mi-a adus aminte că sunt vie...Mintea mea de cinefilă înrăită a butonat instinctiv arhivele cu senzaţii şi-a fabricat spontan un colaj din Awakenings şi The fifth element. Eu, cea care revine la viaţă. Tu, fiinţa supremă. Eu, cea care trăia doar în vis, poate...Tu, cel de-al cincilea element.
Am luat-o razna!
Uf, e groaznic de târziu! Trebuie să fug la birou. Nu-mi voi da jos ochelarii de soare de teamă că s-ar putea să zărească cineva cum te răsfeţi în privirea mea."

* Eram asa, te iubeam asa, ma compuneam asa...Exprimari sonore, asa cum am obisnuit dintotdeauna.

PANA MEA!

2009-08-07T13:50:00.000+03:00

Amuzata, ingrozita si…incurajata de faptul ca pana si Simona Sensual si Tila Tequila planuiesc sa-si lanseze cate-o carte, am zis ca n-o fi foc daca ma arunc si eu intr-un proiect editorial! Asa ca renunt pt moment la programul matinal de amenintat cu cotonogeala mosii de la piata pt ca-mi varsa vasele cu apa pe care le duc tomberonezilor mei dragi, ma autoinseminez cu niscaiva curaj si imaginatie si, cu putin noroc, peste cateva luni sper sa devin mama de roman.
Fiind “copilul” meu, e clar ca romanul va iesi la fel de uschit si de zgomotos ca si mine. Nu va fi autobiografic (nu-s o fana a memoriilor), dar va contine si oarecare urme de intamplari d-ale mele.
Hai sa va servesc o mostra mica de continut! Recunosc, trisez un pic, ceea ce voi transfera aici cu copy-paste nu da indicii prea mari despre cadenta ce-o va avea povestea. O contureaza cumva, dar nu o defineste. Am ales asa ca sa nu stric si sa divulg supriza finala!

"21 martie 2....,
M-am trezit istovită dimineaţă, cu minţile buimăcite de atîtea întâmplări şi atîtea avioane. Nu m-am simţit în viaţa mea mai străină undeva.
Trăncănesc în franceză cu gazda mea, o femeie de altfel bună şi înţelegătoare, dar ce să apuce biata femeie din mine când are în faţă o nebună cu privirile rătăcite care-şi îndeasă de zor căştile walkman-ului pe urechi...Mi-e dor să vorbesc cu tine, să te strâng în braţe şi să-ţi spun în româneşte – ha! Abia acum am constat cât de dragă mi-e limba asta! – cât de mult te iubesc...
Lumea de aici pare de nepătruns pentru mintea mea de europeancă. O lascivitate paralizantă, o lene pe care o simt cum pluteşte în aer şi sufocă întreaga suflare. Oamenii nu se agită să facă mare lucru, nu găseşti nicăieri forfota existenţială atât de familiară nouă. Pare că nu trăiesc ci mai degrabă vegetează într-un soi de contemplaţie trândavă, aşteptând nu se ştie ce, fără nici o osteneală, ca şi când orice trudă a lor nu ar schimba ceva din implacabilul destinului. Aici e locul unde nu poţi zări nici măcar embrionul unei zvâcniri. Totul e un mare altceva, o civilizaţie stranie care nu se raportează niciunui sistem cunoscut nouă. Opulenţă şi primitivism.
Gazdele mele trăiesc în spiritul aceleiaşi indolenţe inductoare de repaos permanent.
Mă privesc cu un amestec de curiozitate şi chiar simpatie, ca şi cum o familie de laponi şi-ar cumpăra ca animal de casă o maimuţă! Mă studiază pe furiş şi îi surprind minunându-se interzişi, dar, aşa cum am văzut că le e construită firea, se abţin de la judecăţi de valoare. Nedumerirea lor e una singură şi mare! Cum de sunt eu femeie!? Fiindcă pe la ei conceptul diferă substanţial de ceea ce reprezint eu. Sunt slabă. Mă îmbrac şleampăt şi fără podoabe (atât de preţuite aici), nu sunt prea vorbăreaţă, scriu şi citesc mult. Beau (într-o ţară unde alcoolul e prohibit!!!) şi fumez! Si au fost nevoiţi să concluzioneze politicos că în fond aşa sunt eu, mai masculină. Dar, după o clipă de revelaţie, circuitele oamenilor s-au ars definitiv realizând că la ei nici măcar bărbaţii nu-s ca mine!

23 martie 2....,
Ascult Santana şi, patetic ,îmi vine să mă jelesc cu vorbe de dorul tău, frumoasa mea...Navighez rătăcită prin lumile astea străine şi mă ustură inima de dor...Dacă ai fi lângă mine probabil că m-as bucura altfel de ineditul acestui tărâm. Ţi-am spus oare ca şi azi te iubesc?
Cum nu am de făcut altceva mai bun, m-am trântit pe salteaua aşezată direct pe podea. Vreau nu vreau mă aliniez şi eu acestor obiceiuri, privesc cu îngăduinţă acele ceasornicului şi aştept o minune care să facă timpul să se dilate.
Zac pe-o rână, am paharul de whisky dosit lângă saltea, în cap îmi zornăie Art of Noise, după ce mă mai anesteziez puţin îmi voi implanta în creier direct un Rammstein de trezire şi mă duc să-mi continui şirul gândurilor pe malul mării. Poţi să-ţi imaginezi cât de straniu sună Rammstein-ul meu printre decorurile a la Grădinile Semiramidei şi 1001 Nopţi?
Am uitat să-ţi spun că am început să vorbesc în şoaptă cu mine, fac poante, râd, comentez...
Vreau să-ţi imaginezi cum eu, cu părul decolorat înspre roz bombon, cu hainele militare, căştile pe urechi, eterna ţigară aprinsă, îmi târâi şenilele pe strada mare a orăşelului, printre bătrâne înfăşurate ca nişte mumii în suluri de pânză, copii mici şi murdari care mă pironesc cu priviri mirate şi degete în nas, gospodine ceva mai tinerele împodobite ca nişte sorcove, puştime care mă fluieră admirativ, cârduri de gură-cască care ies din magazinele înghesuite să mă vadă şi să se minuneze.
Azi artera principală a fost spintecată de urletul unui Harley Davidson, spre stupoarea localnicilor. Un turist rătăcit ca şi mine, amator de Africa la picior, îmbrăcat din cap până-n picioare în cea mai turbată piele!
Curiozitatea e singura frenezie care-i scoate pe oamenii ăştia din amorţeala de care-ţi povesteam. Şi muştele!
Uite-aşa, astăzi urbea a avut parte de-o distracţie pe cinste, cu mine, maimuţa fotografului şi motoristul turbat!
Apoi viaţa-şi reintră pe făgaşul normal, aceeaşi lene, aceeaşi crudă impasibilitate a timpului. Ceaţa nepăsării se aşterne încet peste paradoxala lume africană.
Lasă-mi Doamne întreg simţul umorului ca să pot trece cu bine peste toate!"

*Sure, urmeaza o amprenta sonora! Art of Noise, adica niste omuleti inzestrati cu o mare creativitate si avangarda pura in '83 cand au aparut pe piata!

TITANIC VALS-Sau ce te faci dacă te-ai îndrăgostit de o femeie măritată

2009-08-03T21:31:00.000+03:00

Doamnele! Categorie cu „buchet” şi gust aparte.Tentaţie, adrenalină, revelaţie, pasiune, dramă, interzis! Femeia la absolut!
Au fost muzele artiştilor, au inspirat poeţi, au năucit preşedinţi de stat, au ridicat, au prabuşit, au conturat agonia şi extazul în vieţi mărunte sau ilustre.
Te-ai îndrăgostit de o femeie măritată! Ce te faci?

One night stand

Ideal ar fi să-ţi vezi de treabă! Însă, bineînteles că nu vei putea.
O întâlneşti. Nu contează cum, nu contează unde. Hazardul, cu ochiul său de diavol pus pe şotii.
O priveşti. Te priveşte. Tu ştii ce vrei. Ea nu ştie. „Ispita” ţi se plimbă prin faţa ochilor emanând dorinţe fără nume, feromonii ei dau semne că aleargă zglobii departe de ţarcul conjugal. Ea, te-a „ghicit”. Chiar dacă numele jocului îi e străin. Inconştient poate, simţurile ascuţite de femeie o avertizează că felul în care o priveşti tu e departe de-a fi...inocent. Şi femeia din ea se trezeşte din amorţeala blazării, căpătând involuntar gesturi de pisică întinsă pe acoperiş la soare. Tu, conştientă până-n măduva oaselor dar paralizant de timidă. Hm, deocamdată!
Tatonări, jocuri, mister. Ea, risipă de cochetărie, tu, risipă de nopţi albe cu filme întregi împrăştiate pe pereţii minţii.
Repetiţii de preludiu la nesfârşit. Se gândeşte, poate pentru prima dată în viaţă, la cotidianul ei lipsit de provocări, la soţul care sforăie noapte de noapte lângă ea de se zguduie pereţii, la privirea lui în care nu se mai oglindeşte o femeie curtată, adulată, dorită. Şi, uşor-uşor, gesturile tale stângace dar emoţionant de pline o răsfaţă şi-o îndeamnă să arunce cât colo vrafuri de prejudecăţi prăfuite. Începe să se-ntrebe tot mai des: „şi ce-ar fi dac-ar fi?”...
Culmea, într-un final, ea va fi cea care vine în întampinarea „concretului” dintre voi! Inevitabilul se produce. Amândouă răvăsite, ea trăind revelaţii, aflând ce n-a reuşit să afle vreodată lângă bărbatul căruia îi poartă numele, speriată dar dezlănţuită aşa cum nu se credea în stare, tu, îndrăgostită până peste urechi.
Aţi devorat “păcatul” până-n miezul lui cel mai adânc.
Ce vă faceţi însă cu acel cotidian revărsat brutal peste voi de cum răsare soarele? Al tău e familiar, e-al tău, tu ştii cine eşti. Acasă te-aşteaptă...nimeni! Sau mama sau pisica sau visezi că de-aici încolo în fiecare zi te va aştepta EA! Viaţa ei însă o aşteaptă privind-o pieziş cu ochi de soţ sau soacră sau copil. Ea e “mamaaaaa” sau „nevastăăăă” sau un cortegiu de obligaţii şi formalităţi! Oftează, te priveşte adânc, îţi mangâie obrajii cu un gest dureros şi fugar. E dimineaţă.
Trezeşte-te draga mea, o să plângi un pic, dar e musai să te trezeşti! A fost una dintre nopţile vieţii tale.

Never ending story

Bine! Ai înţeles şi tu, ai convins-o şi pe ea că te încrâncenezi să rămai! Nu contează cât vei aştepta, nu contează de câte ori vei traversa iadul desculţă, tu o alegi pe ea, tu ştii că o vrei indiferent dacă şi când va veni definitiv lângă tine.
Te blindezi cu răbdare şi forţă cât pentru o luptă de o mie de ani. Doamna vieţii tale merită sacrificii şi aşteptare. O iubeşti dincolo de tine, viaţa şi-ar pierde sensul fără ea.
Visezi cum ea, copleşită de dovezile tale de dragoste, va veni într-o bună zi şi nici o dimineaţa din lumea asta nu ţi-o va mai lua.
Sigur, speranţa moare ultima.
La fel de sigur, poate că şi ea, în sinea ei, ruptă de realitatea care uneori înghite totul nemilos, îşi imaginează că la un moment dat va avea acel curaj nebun. I-ai devenit iubită, prietenă, confidentă, suport moral în orice, e dependentă de amalgamul ăsta ce i-l aşezi la picioare cu tot cu inimă ghemotoc. Simte că nimeni, niciodată, nu a mai iubit-o aşa.
Poate că un timp îţi va fi bine. Proiecţia unei existenţe alături de ea e motor suficient de puternic cât să treci peste multele nopţi de insomnie, peste bănuielile şi geloziile care-ţi încolţesc ca un vierme în sufletul de femeie îndrăgostită şi care nu vrea să-şi împartă cu nimeni „obiectul” pasiunii. Nu e noapte în care să nu te cutremure gândul că poate el o atinge, că poate ea se lasă convinsă şi te uită preţ de-o clipa. Şi aici vine vestea proastă! Lucrurile astea de obicei se cam întâmplă. Fiindcă dincolo de ceea ce vezi, ştii, ţi se spune sau nu ţi se spune, doamna ta rămâne, dureros, şi doamna soţului ei. Iubirea voastră se transformă în timp, ca şi când ar fi hrănită cu o otravă lentă, într-un chin continuu pentru amândoua. Ea se simte din ce în ce mai sufocată de viaţa duplicitară, tu sucombi în suspiciuni şi coşmaruri numai de tine ştiute. Extazul e pe ducă, urăm bun venit agoniei!
Dar, desigur, se poate ca femeia pe care tu o iubeşti sa-şi asume cândva curajul de a veni cu totul către tine. Mai rar însă!
Si iaraşi repet, draga mea, trezeşte-te, o să plângi un pic dar e musai să te trezeşti!

* Si-un suflet muzical al problemei!

Astazi inaugurarea!

2009-07-31T06:33:00.000+03:00

Bine ati venit!
Deschis zilnic, orele 20-24.
PINK-COLA CLUB este "carciuma" noastra virtuala, loc de intalnire, de prezentare si de schimbat o noutate in jurul unui cocktail cat mai rooooooooooz si mai efervescent!
Va invit si va astept cu stiri despre evenimente ce merita a fi vazute prin capitala sau prin tara, cu recomandari de consumat vesel si constructiv timpul liber si cu tot ce considerati interesant de discutat. Putem sa ne organizam seri tematice, sa facem bal mascat, carnaval, parada costumelor, orice nebunie ne trece prin cap. Cum? Simplu! Cu poze, imaginatie, umor, muzica si dialoguri online. Impreuna putem da viata micului nostru club.
Take a pink drink!
Fumatul este permis. Si accesul cu animale.

Inaugurare fara hit dedicat nu se poate, nu-i asa? Hai atunci sa-i dam o emblema sonora clubului nostru!Ce altceva decat.........

Le-am iubit, le iubesc si le voi iubi-Vocile din capul meu-part 1

2009-07-31T04:05:00.000+03:00

Nu stiu, nu pot si nu vreau sa traiesc fara muzica!Orice se intampla in viata mea se intampla cu muzica, se raporteaza la muzica si se traieste cu muzica. Lucruri importante, banalitati, ganduri, scris, dat cu aspiratorul sau plimbat catelul, totul, dar absolut totul, in mintea mea ( si in functie de volumul de la statie si-a nefericitilor vecini) capata o coloana sonora. Asa ca in rubricuta asta, o sa va prezint pe rand vocile din capul meu!

Gitane Demone - femeie, voce si piesa ce m-au purtat prin toate dimensiunile posibile, cu nuante proaspete si neasteptate de fiecare data.Incantatie, ritual, poveste, chemare, obsesie, promisiune, binecuvantare, blestem....

Blondie - Eeeeeeeeeeeh, exista doua doamne pt care mi-as lua lumea-n cap si-as cutreiera-o la picior: prima e Michelle Pfeiffer si-a doua e Debbie Harry, adica doamna asta din Blondie! Voce incitanta, timbru ba grav ba suav, plaja de exprimare in toate registrele, mutritza ba de papusa imbufnata ba de queen bitch. Jucausa, nebuna, hotarata, ratacita, taioasa, dulce. Debbie! Adica doamna punkului meu!Sau fantasma lui?! Hm...

Skin (ex-Skunk Anansie) - Sau fiara care mi-as dori sa ma iubeasca. Sigur, in bietele mele vise care schiopateaza-n toiul noptii pana la singurul butic deschis nonstop, dupa tigari si inapoi! Chiar. Cum o fi sa te iubeasca o fiinta careia ii transpira prin pori atata pasiune? Femeia din catifea neagra cu zimti. Si sa-ti mai cante si punk-rock la ureche...Punk-rockul asta atat de drag mie si atat de al meu...Cu vocea asta care striga si leaga si sopteste si da tot si pe masura ce da si ai senzatia ca se stinge si se termina ea doar trage aer in piept si se reinventeaza cu urmatoarea suflare.

DAMEN TANGO

2009-07-30T22:09:00.000+03:00

El o priveşte adânc în ochi şi-o strânge cu putere la pieptul puternic.Ea oftează şi-i zîmbeşte ştrengăreşte. Paşii lor alunecă ritmic pe ringul de dans. “Dacă te mai apropii de nevastă-mea, dau cu maşina peste tine!”, îi murmură el la ureche.

Banal? Nu, cu siguranţă. Dar, tot cu siguranţă, există situaţii şi mai ciudate de-atât! E-adevărat, nu foarte mulţi soţi s-au ciocnit la propriu cu o “concurenţă”...pe tocuri!
În mod obişnuit, fanteziile doamnelor poartă muşchi şi emană tone de testosteron. Iar pentru soţul care apucă sau nu să se simtă ca un bizon, există mijloace tradiţionale pentru lămurit dispute teritoriale. De la un bărbătesc cap în gura adversarului până la lovituri scurte şi dese ca o ploaie mocănească în părţile moi ale consoartei. Mijloacele diferă însă de la o zonă socială la alta. Muncitoreşte, disputele cu sămânţă de infidelitate se soldează cu pumni de-a valma şi trimis în pribegie femeia păcătoasă, intelectualiceşte însă problema se bifurcă pervers undeva între o depresie urmată în timp de tulburări de potenţă şi o materializare a zicalei: „Nu omorî omul (recte femeia!) ci fă-l să-şi dorească moartea singur!”.
Dar să revenim! Ce se întamplă când adulterul vine rujat şi pe tocuri??

ÎNTRE DOUĂ NU TE PLOUĂ!

Cel puţin aşa speră orice soţ în momentul în care îşi plasează virtual consoarta în braţele unei alte femei. Tronul lui trebuie să fie bine plasat, cu vedere plină la patul unde doamnele se desfăşoară ca-n filmele de pe răposatul Babilon Blue. De fapt, (offfffffff, dulce naivitate masculină!) fetele se înfierbântă artistic până când el, stapânul, the falus, milos, se va îndura să se pogoare în miezul lucrurilor blagoslovind cu bărbăţia-i joaca lor. Nu râdeţi, nu-i de vină bietul om! Din spate gâfâie o întreagă industrie porno care-i trânteşte în retină imaginea cu pricina.
Şi cum să nu simţi compasiune pentru nefericitul care şi-a investit ultimul bănuţ într-o golden collection de dvd-uri, care de care mai explicite şi mai încurajatoare, implorând aşa, ca bonus de week-end, bisexualitatea nevestei?

AI GRIJĂ CE-ŢI DOREŞTI CĂ S-AR PUTEA SĂ SE ÎNTÂMPLE!

Dar nu între pereţii unde tropăiau mai devreme caii verzi din imaginaţia soţului!
Ci acolo unde nici o muscă, nici un soţ, nici un iubit, nu se poate strecura.
Şi nu e cheie, nu e rangă, nu e umăr care să deschidă uşa tainică a universului în care intră două femei.
Fiindcă atunci când o femeie începe să se gândească serios la „cum ar fi dacă ar fi” cu o altă femeie, imaginea unui bărbat n-are loc nici măcar cât un poster pe uşa de la baie. Aşteptările sunt altele, proiecţiile la fel, domnul soţ sau iubit sau orice ar fi el nu se poate înscrie în nici o competiţie fiind spulberat din start. Şi uite-aşa, visul omului se trezeşte dat de-a dura şi transformat într-un maaaare coşmar! Iar zicala „dacă voi nu mă vreţi eu vă vreau” devine strigăt patetic împrăştiat în eter!
Le scapă ceva bărbaţilor? Mda, le cam scapă! Greu sau poate chiar imposibil de înţeles, dar între două femei trăirile sunt altele. Liantul dintre ele e unul aproape magic. Ceea ce o femeie oferă, numai de către o femeie poate fi oferit. Iar ceea ce oferă o femeie, numai de către o femeie poate fi primit c-un întreg ritual de graţie şi sărbătoare.
Mângâierile femeilor, despovărate de finalul ancestral al reproducerii, capătă dimensiuni de o voluptate şi o frumuseţe rară. Dependenţele apar pe nesimţite, gesturi se frâng steril în dormitorul conjugal, se nasc repere noi, tăceri, căutări, întrebări. Ce are de facut „ consortul” într-o astfel de situaţie? Ei bine, în afară de căscat nişte ochi mari, rotunzi şi sticloşi.... NIMIC!

OPREŞTE NAE VAPORUL, OPREŞTE CĂ MĂ SCUFUND!

Primul gând încolţit în mintea omului-bărbat (o să râdeţi, dar există şi om-femeie!) e „asta nu mi se întâmplă mie!”. Şi încearcă, cu tot arsenalul de masculinitate îndesat în buzunare, să-şi aducă nevasta pe cele normale căi. Da-n zadar striga-mpăratul! Umbra morţii, frumoasă, calină, cu gene rimelate, se întinde lasciv peste menajul său. Care-i depaaaaaarte de a fi...a trois!
Soţia cade tot mai des în visare, bucatele se ard cu oale cu tot, episoadele sexuale seamănă tot mai mult cu odiseea râmei în piatră. Eforturile sunt zadarnice, nervii la fel.
Inamicul, imposibil de abordat. Şi-a imaginat soţul vreodată că-şi va împărţi nevasta cu o altă femeie? Absurd! Nu! Cum să împărtăşească aşa o trăznaie băieţilor la o bere? Statutul lui s-ar clătina subit. Bizon bizon, dar chiar aşa, surclasat de o femeie?!
Ce-i rămâne de făcut? Între rumegat dileme şi tentaţia de a cunoaşte rivala, tentaţia va caştiga într-o bună zi. Şi, într-un final, cunoscând-o, furtunile cresc. Rivala îl priveşte sec, umilindu-l şi mai tare cu politeţuri îngheţate. El, interzis, oscilează între admiraţie şi-o doză de arsenic văsată în pahar. Se abţine însă şi de la una şi de la cealaltă. Se-ntoarce contrariat în colţul lui de ring. Şi realizează că oricât de mult şi-ar dori să câştige lupta, armele EI sunt periculoase, necunoscute şi ascunse adânc în tocul lor.

ÎN LOC DE DE HAPPY-END

Ce rămâne de făcut cănd nu mai e nimic de făcut? Nu mare lucru. Facând un pic de haz de necaz se recomandă a se purta coarnele cu mândrie şi a se trâmbiţa prin târg ca nevasta atipic adulterină e o tipă emancipată. Şi dacă în fundul sufletului se mai zbate ca o muscă cu aripile smulse o speranţă cât de mică, extirpaţi-o! Din păcate, nici încercarea de aprofundare a laturii feminine, cu exerciţii de mers pe tocuri şi ciomotomia inclusă nu dau rezultatele dorite. Datul cu maşina peste, oricât de mare ar fi frustrarea, tot caz penal înseamnă, dragoste cu sila nu se poate, că d-aici şi proverbul!....Rămâne....Vă rămâne întelepciunea domnilor şi o lume mare plină de multe multe femei, femei care deocamdată nu au gustat din mărul întins de o altă femeie!

* Nu pot sa va lipsesc de vesmantul muzical al articolului! Si nimic nu mi s-a parut mai potrivit decat videoclipul atasat si de care eu sunt indragostita ireversibil. Seductia in toata gratia si senzualitatea magiei ei! Doamnelor, va invit sa savuram fascinatia tangoului!

SPAIMA SARMALELOR

2009-07-29T14:53:00.000+03:00

Iubesc sarmalele! Ador sarmalele! Am fantasme cu sarmale! Le-am iubit copilă fiind pe cele ale mamei, am tânjit după cele trecute prin mâinile mamelor prietenelor mele, le-am descoperit apoi pe cele ale soacrei şi-atunci când pofta a devenit de nestăpânit le-am căutat noaptea prin cârciumi de cartier. Şi a venit o zi. Ziua în care am hotărât să devin un Pygmalion al sarmalelor!
De felul meu sunt o artistă. Aeriană şi uneori neajutorată. Fumez de sting, am un cult pentru vodka, nu fac patul decât când vin musafiri, nu pot să-mi tai unghiile la mâna dreaptă şi vreau să-mi pictez pe peretele din living nişte cai verzi.
Îmi trag blugii pe mine şi plec la piaţă. Am depăşit prima provocare. Adică nu am realizat ca de obicei, după ce am tras uşa după mine, că am uitat cheile în casă!
Ajung la piaţă. Mă fură peisajul. Zarzavagioaicele îmi par îmbrăcate aproape suprarealist, unele chiar ascunzând nebănuite inspiraţii punk! Mă opresc în dreptul stăpânei unui maldăr de varză. Îi cer o varză mare mare mare. Ea mă-ndeamnă să aleg cu mâna mea pe una dintre frumuseţile grăsane din grămadă. O iau pe cea care-mi promite cele mai mari şi mai multe foi. De la o altă punkeriţă fără voie, camuflată sub basma verde electric cu flori, cumpăr un buchet de mărar şi unul de cimbru. Şi două cepe. Gata piaţa! Dau fuga la supermarketul din colţ să cumpăr restul. În goană, uitându-mă după avioane, spulber şi-arunc în cap, la propriu, o biată bătrână proptită-n mijlocul drumului. Naiba a pus-o să se aplece taman atunci şi să-şi aşeze nu-ştiu-ce în plase! N-a apucat să îngaime decat un “aoleu maică” că eu am şi săltat-o de subţiori şi am redat-o, cu cucui cu tot şi c-un “iartă-mă mamaie”, traficului comercial.
În sfârşit, sunt la supermarket. Repede, un kg de carne tocată porc+viţel, un borcan de bulion, orez, ulei, delikat, un pachet frunze de dafin, un pachet boabe de piper negru. Zbor la casă cu un snop de bonuri. Rămân rapid fără lichidităţi! Retur acasă cu preludiul de sarmale-n plase.
Tra la la! Dragelor, adoratelor, sărmăluţelor, de data asta veţi ieşi vii şi apetisante din degeţelele mele! Şi mama voastră o să vă mănânce pe toate toate toate, până o sa se prăvălească ultraîndopată pe-o rână şi va geme după colebil!
Pun o oală cu apă la fiert. Într-un final, după vreo 4 tigări sudate, fierbe. Dau cu sete o vodka pe gat.Varza mea plonjează-n îngrozită pân-la fund. O las să facă scuba-diving acolo preţ de-o altă tigară. O scot oparită şi cu foile moi. Separ foile. Care pentru împachetat, care pentru tocat. Treaba asta mai cere o vodka. Partea cu pregătitul celor pentru împachetat merge şnur. Partea cu tocatul, din exces de zel şi lipsă de îndemânare, iese cu un urlet şi-o bucată de unghie rătacită prin castron. Însă nu mă las! Trec la tocatul cepei. Şi, ca o fană adevărată a bancurilor cu Alinuţa, îmi mai mutilez un deget! Călesc uşor ceapa, adaug o ceaşcă de orez, una de apa şi le las să se înăbuşe cât rezolv altă ţigară. Încerc să dibui prin dezastrul din dulăpiorul de bucătărie un alt castron, pentru amestecatul umpluturii. Neaşteptat, găsesc! Pun carnea, un linguriţă de delikat, puţin piper măcinat, cimbru, orezul cu ceapa. Amestec manual în timp ce mănânc aproximativ un sfert din compoziţie fiindcă sunt înnebunită după carnea crudă. Deja sunt satulă şi mi-e un pic rău. Urmează distracţia cu împachetatul sărmăluţelor. De la vodka de dinainte totul imi pare usor neclar. Dar inspiratia mi-e in crestere. După o oră de manufactură chinuită constat că fiecare arată ca dintr-un alt film. Care obraznic de mare, care somalez de anemică, care cu formă neînchipuită până atunci de nici o mamă. Bun! Mi-aduc aminte că mai am de tocat mărarul. Deja sunt traumatizată de tocat. Dar toc, de data asta fără degete. C-un ultim efort şi-o altă ţigară amestec varza tocată cu cimbru, delikat, mărar, boabe de piper şi câteva foi de dafin. Toate bune şi frumoase, dar acum în ce fierb sarmalele? Că la asta nu m-am gândit! O merge într-o oală sub presiune? Hm! Da’ de ce nu? Alta oricum nu am. Pun puţin ulei pe fundul ei. Aşez un strat de varză tocată, unul de sarmale şi tot aşa, până umplu oala. Am umplut-o oare puţin cam mult? Eh, n-are nimic! La final torn peste toata povestea bulion subţiat cu apă si ceva ulei, până mi se acoperă capodopera. Până acum, dulce parfum! Trebuie sa montez cumva capacul la afurisitul asta de agregat sub presiune şi habar n-am cum! Îmi dau silinţa, cu o brumă de logică şi viziune de moment. Neaşteptat, pare că am reuşit. Pun la fiert. Dau focul mare fiindcă mi-a pierit orice urmă de răbdare.
Privesc în jur, bucătăria arată ca un câmp de luptă. Am muncit destul aşa că hotărăsc să fac curat altă dată.
Mă duc iute să-mi cumpăr ţigări de la buticul din scara blocului. Sunt deja mahmura si coboratul scarilor imi da ameteli si-un pas saltaret cu accente folclorice.
Revin cât pot de repede. De după uşă se aude un fluierat ciudat şi parcă nişte bolboroseli. Dau năvală în bucătărie şi m-arunc instantaneu pe burtă! Fuck! Am uitat să înşurubez pocăria aia mică de ţumburuş de la capac! Şi, tot ca-ntr-un film suprarealist, chestia aia mică şi cu funcţie de girofar isteric îmi împroaşcă circular pereţii cu frenezie şi bulion! Mă târăsc pe burtă şi cu tricou-n cap (ca să nu mă opărească şi pe mine bestia-tâşnitoare) până la aragaz şi opresc focul.
A doua zi am chemat un vecin, mare meşter la toate, să-mi zugrăvească bucătaria.
Visul cu mine, un mic Pygmalion al sarmalelor, a pierit înecat în bulion fierbinte. Pe pereţi.
Mănânc până-n ziua de azi sarmale de la mama, aduse-n sufertaş. Şi, cu puţin noroc, mai prind câte-o nuntă, un botez, un parastas!

* Ca sa fie opera completa, va trimit si muzicile ce ma inspira la gatit! Ca orice pe lumea asta merita si-un soundtrack, nu?

MIRCEA CARTARESCU-THE PINK VERSION

2009-07-27T14:32:00.000+03:00

Da domnule Cărtărescu, şi noi iubim femeile! Şi suntem, ca şi ele, înalte sau scunde, în eterne cure de slăbire sau suple din naştere, adorabile sau nesuferit de arogante, sensibile sau bătăioase, superficiale sau apăsător de profunde, devotate sau aventuriere, puştoaice sau doamne bine „coapte”, single sau...soţii, suntem...FEMEI!

De ce iubim femeile?

Pentru că ne privesc cu ochi de femeie şi pentru că VĂD în noi. Pentru că ştiu şi le place să măngâie, fără să se întrebe „oare cât mai durează până capăt o partidă de sex?!”. Pentru că iubesc şi-n somn şi nu dau drumul din braţe. Pentru că fac diferenţa între o rochie nouă şi una pe care o îmbraci pentru a o suta oară. Pentru că ştiu să facă manichiura. Pentru că dacă vorbim despre reumatismul mamei nu cască plictisite în timp ce chinuie telecomanda. Pentru că ştiu că sindromul premenstrual nu e o născocire ca să fii deprimată şi să nu vrei sex. Pentru că orice problemuţă a ta devine şi a lor şi găsesc cele mai neaşteptate soluţii ca să ieşi din bucluc. Pentru că iubindu-te, lumea lor pare să înceapă şi să se sfârşească cu tine. Pentru că fac DRAGOSTE. Pentru că nu renunţă uşor şi nu ajung să spună: “n-am ce-i face, e frigidă!”. Pentru că te întreabă dacă ai mâncat ceva azi. Pentru că iţi iubesc sincer şi câinele sau pisica şi nu pândesc momentul propice ca să-i zboare un şut. Pentru că înteleg de ce e atât de important să vorbeşti cu plantele de pe balcon. Pentru că le interesează dramele pe care le trăieşti la job şi ajung să-l urască pe şefu’ odată cu tine. Pentru că dacă-şi pun ceva în cap nu se lasă până nu mută munţii din loc. Pentru că au curaj să intre în cel mai sângeros război,cu o lume întreagă, pentru tine. Pentru că tu eşti mai importantă şi decât fotbalul şi berea şi promovările şi banii. Pentru că atunci cînd li se face dor de tine pun mâna pe telefon fără să se teamă că vor părea „slabe”. Pentru că se vor bucura sincer de vizita mamei tale fără să mârâie în barbă: „iar a dat năvală cotoroanţa asta bătrână!”. Pentru că nu consideră băile cu uleiuri parfumate şi lumânărele pierdere de timp şi nu spun că în timpul asta mai bine făceaţi sex sălbatic. Pentru că duminica te trezesc zâmbind, cu micul dejun. Pentru că fac cumpărăturile fără o mină de martir şi din proprie iniţiativă. Pentru că dacă au fantasme perverse ţin să le materializeze cu tine. Pentru că dacă se masturbează o fac ori gândindu-se la tine ori transformand asta într-un joc erotic dedicat desigur, tot ţie. Pentru că preludiul şi postludiul nu sunt un moft. Pentru că pielea lor e ireal de fină şi transpiră parfum. Pentru că orice clipă fără tine e un chin. Pentru că te ţin în braţe când se uită la televizor. Pentru că râd şi dacă spui prostii. Pentru că îţi fac masaj dacă te doare capul. Pentru că nu uită niciodată când e ziua ta sau a mamei tale sau a prietenei din copilarie. Pentru că nu aşteaptă o minune care să facă vasele să se spele singure. Pentru că îţi aduc flori fără să te fi înşelat înainte. Pentru că dacă închid ochii când fac dragoste folosesc tot numele tău. Pentru că sunt ghiduşe şi inventează cele mai năstruşnice lucruri în pat. Pentru că simt nevoia să te sărute şi după ce au avut orgasm. Pentru că dacă se îmbată ai parte de experienţe ameţitor de extravagante. Pentru că ştiu că tot corpul tău poate fi o zonă erogenă şi niciodată nu se plictisesc să-l exploreze. Pentru că sunt curioase. Pentru că dacă vorbesc „murdar” o fac cu incredibil de mult erotism. Pentru că descoperă aplicaţii practice pentru “voluptate” şi „senzual”. Pentru că sunt în stare să facă din îmbrăcat un întreg ritual...pervers! Pentru că imaginaţia lor funcţionează şi-n somn. Pentru că le place să danseze. Pentru că îşi leagă cu graţie şiretele la adidaşi. Pentru că până şi cea mai firavă poate deveni o tigroaică feroce. Pentru că nu sunt impasibile. Pentru că-ţi dăruiesc lucruri mărunte cu ochii strălucind. Pentru că bucuriile tale sunt cele mai importante. Pentru că merg în vârful picioarelor când dormi. Pentru că nimic nu e prea complicat, prea mult, prea greu, prea obositor. Pentru că iubesc cu frenezie. Pentru că sunt perfect lucide, nu duhnesc a alcool şi nu vor să te convingă să te culci cu ele atunci când îţi spun: „eşti jumatatea mea!”. Pentru că fac o artă din a mânca fără tacâmuri. Pentru că pentru ele nu există lucruri banale. Pentru că somnul lor e cu vise. Pentru că suferă dacă nu te văd o zi. Pentru că nimic în afara ta nu contează.
Pentru că întâmplător, viaţă, dragoste, pasiune, îmbrăţişare, afecţiune, tandreţe, căldură, bucurie, graţie, grijă, sunt toate substantive la feminin...
Si pentru tot ceea ce sunteti, dragi doamne, va dedic cu drag o splendoare de melodie:

PINK SAVE THE QUEEN

2009-07-23T23:26:00.000+03:00

Experiment jurnalistic online dedicat femeilor de toate culorile, varstele, profesiile, orientarile dar...obligatoriu dependente de umor si de cele multe atipice si afurisit de nelumesti!
PINK SAVE THE QUEEN se recomanda doamnelor care:
...adora sa fie femei, bucurandu-se de feminitatea lor si stiind ca ea inseamna nu slabiciune ci darul suprem de frumusete autentica, gratie si armonie;
...au ras cu lacrimi la Seinfeld;
...sunt elegante fara sa lege notiunea asta de "ce se mai gaseste pe la mall";
...au curaj sa iasa uneori din casa si nemachiate si fara tocuri, fara sa se teama ca "asa par neatractiva si cu picioare scurte";
...habar n-au sa fie gospodine dar stiu sa-i rasfete uneori pe cei dragi cu adevarate sarbatori de arta culinara;
...au inteligenta sa admire sincer alte femei si sa-si cultive prietenia lor, fara sa le considere adversare de moarte si fara sa creada in sinea lor ca "e mai urata decat mine", "e mai proasta", "in viata vietilor ei nu va concura cu mine", "e curva", "as vrea s-o vad cu 10kg mai grasa","lasa ca imbatraneste si ea" etc etc etc;
...apreciaza literatura si muzica buna si nu ezita sa deguste ambele ori de cate ori au cate-o farama de timp;
...nu inceteaza vreodata sa creada ca viata e frumoasa si se incapataneaza sa aduca binele si frumosul in vietile celor din jur chiar daca uneori nu totul e roz;
...isi doresc continuu sa devina, uman si spiritual vorbind, mai bogate decat sunt;
...au curaj si putere sa faca haz de necaz;
...au atitudine sociala si pareri bine argumentate;
...stiu clar ce dorinte si ce directii au, fara ca implinirea acestora sa fie aruncata integral in carca partenerului;
...stiu sa iubeasca un om in deplinatatea si-n respectul libertatii lui, fara ca iubirea lor sa para o povara care obliga, cere si supune;
...si, nu in ultimul rand, au curaj sa iubeasca o alta femeie si pot alege sa-si imparta viata cu femeia iubita.

LADIES, LET'S HAVE A GRACEFUL REVOLUTION!
Florentina, cu drag si cu piesa ce v-o dedic:

ROZ DE TI SE STREPEZESTE RETINA

2009-07-23T11:44:00.000+03:00

N-aveti decat sa radeti, dar eu asa vad fericirea, in toata splendoarea ei! Cum sa nu invidiezi asa inconstienta de fericire, cum sa nu adori asa asa tablou de nunta?? Cata libertate, cata nonsalanta, cati ani lumina distanta de orice tipar prefabricat…
Oamenii astia pesemne chiar se iubesc si se pare ca in colorata lor inconstienta they don’t give a shit pe tot sirul de prejudecati care insostesc obligatoriu un cuplu, precum tinicheaua de coada!
Goleste-mi Doamne mintea de filozofie, ca sa ma bucur si eu vreodata de o fericire d-asta!

*Si-asta-i muzica lor: